luni, 23 martie 2015

Două apariţii editoriale

Tudor Nedelcea - Repere critice, Simple crampeie de viata
Două apariţii editoriale Colaboratorul nostru permanent, Tudor Nedelcea, critic şi istoric literar, eminescolog, prozator şi editor, şi-a sărbătorit cei 70 de ani prin două noi apariţii editoriale.

Volumul Repere critice, apărut la editura TipoMoldova (director, Aurel Ştefanachi), în colecţia „Opere Omnia” (coordonată de Cassian Maria Spiridon), cuprinde datele biografice şi scrierile autorului: 39 de titluri de autor (unele având şi coautori) şi alte 54 de cărţi, prefaţate, postfaţate sau cu studiile introductive semnate de Tudor Nedelcea, cărţi ale căror coperţi sunt reproduse în volum.

Urmează capitolul care dă titlul cărţii, Repere critice, care reuneşte recenziile, cronicile literare sau comentariile (unele redate parţial, altele în integritate) unor mari personalităţi româneşti despre scrierile lui Tudor Nedelcea: Ilie Purcaru, Ov. Ghidirmic, Grigore Traian Pop, Gh. Buluţă, Marian Barbu, A. Silvestri, I.C. Chiţimia, Dan Simonescu, Valentin F. Mihăescu, A. Grigor, L. Chişu, C. Zărnescu, I. Dur, M. Ungheanu, C.M. Popa, Hristu Cândroveanu, Mihai Cimpoi, patriarhul Teoctist, C. Cubleşan, Th. Codreanu, I. Buzaşi, Gh. Bulgăr, V. Tărâţeanu, Gr. Vieru, Eugen Simion, N. Dabija, Mircea Popa, Dan Mănucă, Victor Crăciun, Mircea Radu Iocoban, A. Goci, Lina Codreanu etc. Fotocopiile unor diplome, distincţii şi premii, precum şi un album foto cu celebrităţi literare completează această carte de 296 pagini.

Tudor NedelceaO carte aparte în bibliografia scrierilor lui Tudor Nedelcea poartă titlul Simple crâmpeie de viaţă (Craiova, Editura MJM, 2015). O carte nu atât autobiografică, cât mai ales de amintiri sau consemnări despre alte personalităţi marcante cunoscute de autor: preotul Gh. Calciu-Dumitreasa, patriarhul Teoctist, mitropoliţii Nestor Vornicescu şi Bartolomeu Anania, D. Stăniloae, pr. Galeriu, Dan Simonescu, Corneliu Dima-Drăgan, Ştefan Odobleja, I. Miloş, V.G. Paleolog, C. Bălăceanu-Stolnici, Victor Crăciun, Eugen Doga, Gr. Vieru, M. Cimpoi, N. Dabija, V. Tărâţeanu, Adrian Păunescu, Eugen Simion, H. Coandă, L. Predescu, N. Gheran, Nichita, Gh. Ivănescu, Gr. Traian Pop, Al. Piru, G. Macovescu, Marin Sorescu, I.D. Sîrbu, Ioan Alexandru, Nina Cassian, C.C. Giurescu, Leonida Lari, Edgar Papu, Florin Constantiniu, Dan Zamfirescu, Pavel Ţugui, Iosif Sava, M. Ungheanu, Ilie Purcaru, Fănuş Neagu etc. Autorul face cunoscut publicului cititor aspecte mai puţin cunoscute, unele chiar inedite altele incomode, anecdote cu şi despre aceste personalităţi.

Între aceste evocări duioase, Tudor Nedelcea îşi exprimă punctul de vedere într-o gamă de probleme actuale: revoluţie sau lovitură de stat în 1989?, rolul securităţii, cominterniştii şi staliniştii de ieri – moraliştii de azi, problematica românilor din jurul României, necesitatea schimbării Imnului şi a Zilei Naţionale, viitorul monarhiei, morala creştină şi vrăjitoria, „creaţia” unor regizori de a „moderniza” dramaturgia română sau universală până la anihilare, lipsa de caracter a unor personaje implicate în revoluţie etc.

Tudor Nedelcea îşi încheie confesiunea din vol. Simple crâmpeie de viaţă cu o tristeţe melancolică: „Uitându-mă în urma a celor şapte decenii de viaţă, nu cu mânie, ci cu luciditate şi duioşie, pot spune că nu l-am mâniat prea tare pe Dumnezeu [...] Nu sunt supărat pe cei care mi-au făcut rău, cu voie sau fără voie. Sunt doar mâhnit, mai ales de nerecunoştinţa celor cărora le-am făcut doar bine [...] În rest, aştept să obosească nedreptatea, ignoranţa, intoleranţa şi nerecunoştinţa”...

VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=Hp_GPoMgGKY




































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu