Istoria mişcării filatelice din România

Considerată, multă vreme, un hobby, filatelia s-a dovedit a fi o disciplină ştiinţifică auxiliară istoriei, cu implicaţii cultural-istorice şi economice profunde. O demonstrează tânărul inginer craiovean, pasionat de filatelie, ca şi de bibliofilie, Cristian Andrei Scăiceanu, actualmente cercetător cu vocaţie şi coordonator de sector la Banca Naţională a României, recunoscut ca atare şi de acad. Mugur Isărescu, care semnează cuvântul înainte al unui autentic tratat, Istoria mişcării filatelice din România (Bucureşti, Editura Oscar Print, 2011). Cartea este „blindată” de prefaţa lui Ioan Opriş şi postfeţele acad. Ionel Haiduc, Ion Bulei şi Ion Calafeteanu. Cartea are 662 p., format A4, impresionantă şi prin volum.

Menţionarea doar a capitolelor dă dimensiunea acestei cărţi de excepţie: Geneza filateliei, Originea filateliei în România, Dezvoltarea filateliei în România, Mari filatelişti din România, Pasiunea pentru filatelie a regelui Carol al II-lea, Fenomenul expoziţional în filatelie, Comerţul filatelic, Filatelia sub supravegherea serviciilor secrete, Mărcile poştale, mijloace eficiente de propagandă, Artistici plastici, realizatori de mărci poştale, cartea încheindu-se, ca orice lucrare ştiinţifică, cu rezumate (în engleză, franceză, germană), glosar de termeni filatelici, bibliografie şi indici de nume.

Studiată ca un complex fenomen cultural timp de un secol şi jumătate, Istoria mişcării filatelice din România este o lucrare de sinteză, inedită şi originară, interdisciplinară (interferindu-se cu arta, ştiinţa, sportul, comerţul, politica, civilizaţia, istoria etc.). Cercetarea fenomenului filatelic este urmărit, cum însuşi mărturiseşte Cristian Andrei Scăiceanu, în trei direcţii: 1) identificarea şi analiza critică a informaţiilor publicate în presă sau în literatura filatelică; 2) interacţiunea dintre societate şi mărcile poştale emise, contextul istoric al apariţiei unor mărci poştale; 3) cercetarea arhivistică din marile fonduri, precum Casa Regală (arhiva regelui Carol al II-lea, al Reginei Maria), Consiliul de Miniştri, C.C. al P.C.R. etc. În urma unui asemenea demers documentar-ştiinţific, autorul concluzionează: „Mişcarea filatelică românească a fost influenţată, în mod firesc, de factori sociali, economici şi politici pentru că filateliştii au adoptat de bunăvoie sau forţaţi de împrejurări, valorile cultural-morale ale regimurilor politice sub care au trăit. Au fost identificate şi influenţe externe în filatelia românească, venind din sfera politică, culturală, artistică sau culturală”.

Datând din 6 mai 1840 în Marea Britanie, prima marcă poştală din lume a cucerit foarte repede şi pe români: în 1860, un copil de 15 ani, D.C. Butculescu, elev la Paris, cerea mamei sale să-i aducă un „tembru” din Ţara Românească. A doua menţiune o datorăm studentului craiovean la München, Petre Câncea, în 1861. Mişcarea filatelică din România ia amploare, de vreme ce Dimitrie C. Sturdza-Scheianu îşi donează colecţia (care cuprindea şi timbre „Cap de bour”) Academiei Române. Introdusă pe filieră francetă şi germană, filatelia românească devine o pasiune individuală, până la înfiinţarea primelor asociaţii filatelice. Au manifestat interes pentru filatelie personalităţi româneşti din varii domenii de activitate: Emil Racoviţă, H. Coandă, Şt. Milcu, G. Enescu, Constantin Silvestri, Zenaida Pally, Magda Ianculescu, Sică Alexandrescu, Radu Beligan, M. Sadoveanu, Camil Petrescu, Petru Vintilă, Mircea Eliade, N. Titulescu, Adrian Marino, C.S. Nicolaescu,-Plopşor, mitropolitul Firmilian, Ionel Haiduc etc.

Obiectiv, pe bază de documente, Cristian Andrei Scăeşteanu consacră regelui Carol al II-lea un capitol pentru pasiunea sa filatelică, menţionând, însă, că el „a instaurat dictatura regală în filatelie”, cerând „ca toate emisiunile poştale să fie aprobate, inclusiv în ceea ce priveşte detaliile grafice, de suveran, a decis care serii de timbre să apară şi care nu” etc.

Un salt valoric a fost realizat, de la activitatea filatelică individuală până la cea expoziţională şi organizarea ei metodologică în muzee şi colecţii publice (Academia Română, colecţiile Al.G. Cantacuzino, Muzeul Saint-Georges, colecţia Băncii Naţionale, Muzeul Poştei şi Conservatorul de timbre P.T.T., Muzeul Naţional Filatelic).

Pentru ca o marcă să fie apreciată, rolul artistului este deosebit de important, încă din faza de concepţie până la transpunerea grafică a ideii. Creatorul timbrului urmează mai multe faze: schiţă în creion care să prezinte ideea mărcii poştale, desenul artistului mai elaborat şi în culori care va fi supus comisiei instituite special în vederea selecţiei şi aprobării, executarea unui model (desenul acceptat cu modificările cerute de comisie), executarea unui alt desen, colorat, la dimensiunile reale ale timbrului. Acesta reprezintă machetă. A doua etapă, vizează transpunerea machetei în forma de tipar, prin clişee individuale sau placa de tipar, finalizată prin tipărirea în tirajul stabilit şi distribuirea lui în reţeaua comercială. În general, creatorii de timbre sunt nume prea puţin cunoscute publicului, artiştii, precum Marius Bunescu, nereuşind să întrunească adeziunea comisiei. S-au impus în lumea artei filatelice, arhitecţii Al. Clavel, J. Popilian. N. Nedelescu, Gh. Leahu, sculptorul Mac Constantinescu, pictorii Costin Petrescu, St. Constantinescu şi Ludovic Basarab, gravorul Gabriel Popescu, graficienii Marcel Chirnoagă, Iosif Molnar, Eugen Palade, Gustav Csev.

Prin această lucrare, Cristian Andrei Scăiceanu dovedeşte acribie ştiinţifică, elaborând o lucrare monumentală, documentată, scrisă într-un stil alert. Altfel spus de conducătorul său de doctorat, Ioan Opriş: „Carte de certă valoare, novatoare ca subiect, Istoria mişcării filatelice din România, a recuperat, în folosul bunei şi corectei cunoaşteri, un subiect spectaculos prin conotaţie şi semnificaţie”.

Tudor Nedelcea

18-24 oct. 2013