vineri, 4 decembrie 2015

La Craiova - Tudor Gheorghe nemurit în piatră

Din iniţiativa primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, Cetatea Băniei găzduieşte, de trei ani, Simpozionul Internaţional de Sculptură „Drumuri brâncuşiene”. Ediţia de anul trecut a fost consacrată creaţiei, vaste şi variate, a lui Marin Sorescu, din mâna sculptorilor ieşind opere de artă în adevăratul sens al cuvântului, sculpturi expuse în diverse locuri din municipiu, spre încântarea localnicilor, dar şi a turiştilor deopotrivă.

Ediţia de anul acesta, a treia, a fost dedicată unui artist complex, complet şi greu definibil, Tudor Gheorghe, şi ea a început la 1 august 2015 – chiar în ziua în care celebrul actor şi menestrel a împlinit 70 de ani de viaţă plină şi încununată de succese – şi a ţinut întreaga lună a lui gustar. Atelierul de lucru al sculptorilor a fost Centrul Multifuncţional Craiova din cartierul Romaneşti.

Din cei 25 de sculptori prezenţi la concurs au fost selectaţi 12 din România sau din alte ţări şi care nu au mai participat la ediţiile anterioare: Michael şi Anna Rofka (Germania), Tibor Farkas (Germania), Andrej Mitevski (Macedonia), Vlad Dan Perianu (Bucureşti), Ana Maria Negară şi Alin Neacşu (Iaşi), Gabriel Sitaru (Câmpina) şi craiovenii Lucian Irimescu, Virgil Pumnea şi Laurenţiu Dimoiu. Aceştia au avut la dispoziţie piatră de Vratsa sau marmură de Ruşchiţa spre a-şi transpune ideile artistice inspirate din muzica şi personalitatea celui omagiat. Sculpturile poartă şi numele unor versuri din spectacolele menestrelului: Primăvara, Naşterea formei, Visul lumii, Rapsodia celestă, Primăvara noastră, Pătratul nud, Valuri, Rapsodie de primăvară. O notă aparte merită Lucian Irimescu, cu Pătratul nud, pe piatră nudă pe cele patru faţete a aplicat gravuri, cu simboluri din activitatea lui Tudor Gheorghe.

Un alt artist craiovean, Gabriel Rizea, care a mai înfrumuseţat Craiova cu operele sale, a surprins publicul cu ineditele sale sculpturi în lemn sub forma unor băncuţe, patru la număr, simbolizând ciclul de spectacole Anotimpurile ale lui Tudor Gheorghe, în centru figurând o piesă numită după celebrul vers: Şi tu vrei să fiu cuminte!

Toate aceste creaţii artistice sunt expuse pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Soprescu”, timp de o lună, spre a fi admirate (sau criticate) de publicul craiovean, urmând să fie amplasate, la sugestia craiovenilor, în diverse locaţii. „Aşteptăm idei şi sugestii inclusiv de la public pentru că unele pe care eu le vedeam în scuarul de pe Calea Bucureşti sunt imposibil de pus, pentru că sunt prea mari şi atunci ar afecta circulaţia tramvaiului. Pentru intrarea în oraş m-aş gândi la statuia care îl înfăţişează cel mai bine pe maestrul Tudor Gheorghe, pentru că este cel mai important brand al Craiovei şi vrem să se ştie că atunci când ai intrat în Craiova ai intrat în patria lui Tudor Gheorghe. Vom pune plăcuţe cu numele sculptorului şi vom scrie jos «anul Tudor Gheorghe» ca să se ştie foarte clar că fac parte din ediţia acestui an. Suntem mulţumiţi de ele, sunt foarte frumoase, foarte reuşite. Sigur, este foarte important şi unde şi cum le amplasăm, pentru că până la urmă o sculptură care nu spune nimic la prima vedere poate să arate foarte bine dacă este amplasată într-o anumită zonă, altele care arată superb să nu spună nimic dacă nu s-a găsit bine spaţiul care să le pună în valoare. Ne vom mai consulta şi cu alţi artişti craioveni să vedem care sunt şi părerile lor. Aşa cum v-am spus, pornisem iniţial de la ideea să le montăm pe Calea Bucureşti, dar la cât sunt de mari va fi imposibil”, a declarat edilul Craiovei.

Personalitatea căreia i-a fost dedicată această tabără de sculptură, Tudor Gheorghe, brandul Craiovei dar şi al României, s-a declarat mulţumit: „Pentru mine este o onoare, o cinste şi o bucurie imensă că arta mea a putut să impresioneze şi să inspire alţi artişti. Nu poţi să spui că asta mi-a plăcut mai mult, fiecare are frumuseţea şi ciudăţeniile ei. O să fie foarte interesant şi cum vor fi ele amplasate în oraş. Sunt lucrări care ar sta bine într-un sens giratoriu, în Grădina Botanică, care va avea altă înfăţişare. Ceea ce este cert este că ele sunt deschise, luminoase, nu sunt împovărătoare, probabil aşa sunt şi eu”.

Cea de-a treia ediţie a Simpozionului Internaţional de Sculptură „Drumuri brâncuşiene” ( Craiova, august 2015) a fost aşezată sub egida Craiova, capitală europeană 2021, la care toţi oltenii aspiră.

Tudor Nedelcea










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu