marți, 26 iulie 2016

Istoria Kosloduiului

Un român cu dor de ţară 

Încredinţăm tiparului şi, implicit, cititorilor recenzia monografiei localităţii bulgăreşti Koslodui, elaborată în limba bulgară de Nicolae Pacev. Recenzia parţine unui eminent profesor de limba şi literatura română din Filiaşi, Vasile Bocai, bun cunoscător al limbii bulgare.

Nicolae Pacev este descendentul unor români din Poiana Mare-Dolj, trecuţi la sud de Dunăre în secolul al 18-lea. Erau din neamul Raţă, nume rebotezat în 1936 de oficialii bulgari în Pacev. «Sunt născut şi am crescut în ambianţa românească. Limba mea natală este română», a declarat autorul la Simpozionul internaţionale organizat de noi, la Craiova, în 8-9 mai 2008 sub genericul Românitate şi latinitate în UE (vezi volumul omolog, II, Craiova, Fundaţia Scrisul Românesc, 2008, p. 136-139). Absolvent al Universităţii din Sofia, specialitatea istorie, cu teza Probleme sociale în mişcarea lui Tudor Vladimirescu, Nicolae Pacev a fost muzeograf la Rahova, apoi profesor de istorie şi limba franceză ( a doua sa specialitate), dar glasul sângelui l-a determinat să organizeze cercuri de limba română în 1983, închise imediat de autorităţile «frăţeşti» bulgare. A fost scos din învăţământ şi «am muncit pentru pâinea familiei la câmp, în păduri şi ca crescător de vite». Românismul său îl determină să studieze, pe cont propriu, la Muzeul Olteniei, Biblioteca Academiei, Arhivele Naţionale pentru documentarea acestei lucrări şi a unei expoziţii muzeale. Paralel, a lucrat şi la un «dicţionar românesc local (şi arhaic)».

Nicolae Pacev a luptat toată viaţa pentru cunoaşterea devărului, «că la sud de Dunăre, despărţiţi numai de apele râului, noi trăim o viaţă a românilor pe deplin izolaţi în străinătate, într-o alianţă cotidiană ameninţătoare cu asimilarea».

Nicolae Pacev merită să fie cunoscut în patria strămoşilor săi, iar cartea trebuie tipărită şi în limba română. 

Tudor Nedelcea

sâmbătă, 16 iulie 2016

Limba şi cultura în concepţia eminesciană

Ca şi în alte domenii ale cunoaşterii umane (cugetarea sacră, filosofie, sociologie, economie, principiu de guvernare, istorie etc.), Eminescu nu şi-a propus elaborarea unui sistem estetic sau lingvistic, unitar, un sistem privind problematica culturii în general şi a celei române în special. Studiile şi articolele, cronicele literare şi teatrale alcătuiesc însă osatura necesară unui asemenea sistem. Surprinde la Eminescu, şi în acest domeniu, seriozitatea, perfecţiunea şi limpezimea gândirii sale, obsesia pozitivă de a pune întrebări şi de a se implica în întreaga problematică a vremii sale, fiind conştient, asemenea cronicarilor, că va da socoteală urmaşilor săi, dacă nu-şi convinge concetăţenii şi politicienii deopotrivă de necesitatea culturii limbii şi culturii autentice, „adevărate” întru formarea spiritului autohton, a conştinţei naţionale, ca elemente esenţiale ale identităţii naţionale. Cuvinte cheie: Eminescu, limbă, cultură, literatură, identitate naţională.

joi, 7 iulie 2016

Viaţa ca un roman - Constantin Stere

Dotat cu toate „avuţiile intelectuale” (Tudor Arghezi), Constantin Stere nu este (încă) receptat, azi, în arealul românesc la adevărata sa valoare, deşi în 2015 s-au împlinit 150 de ani de la naştere, cu toate că celebrul său roman, În preajma revoluţiei, în opt volume, a trezit încă de la apariţie, aprecieri elogioase.

Este motivul pentru care, simbolic, cele mai importante personalităţi ale momentului din România şi din Basarabia, Eugen Simion şi Mihai Cimpoi, au purces la reconstituirea biografiei şi creaţiei sale, sub titlul sugestiv, Viaţa ca un romn. Constantin Stere scriitorul. Eseuri, cu un tabel cronologic al prof. Victor Durnea (Chişinău, Editura Gunivas, 2015). Şi un alt aspect cu valoare de simbol: lucrarea a fost elaborată în cadrul Institutului de istorie şi teorie literară „G. Călinescu” al Academiei Române şi al Institutului de filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

luni, 27 iunie 2016

Eminescu – 150 de ani de la debut

Dacă fondatorii Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor (1890), în special N. Iorga, ar putea cunoaşte realizările Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (reînfiinţată la 24 ianuarie 1990), dar, în mod deosebit ale fondatorului său, Victor Crăciun (fondator alături de Cristiana Crăciun, I. Popescu-Gopo, A. Donos, Vlad Bâtcă, V. Lupu, Gr. Vieru, Emil Loteanu, Eugen Doga etc.) ar fi pe deplin mândri. La o succintă trecere în revistă, Victor Crăciun şi Liga Culturală au organizat pentru românii din ţară, dar şi pentru cei 13 milioane de români din afara ţării, Congresul Spiritualităţii Româneşti, condus de scriitorul şi omul politic de excepţie, Adrian Păunescu, şef al Comisiei de Cultură din Senat (azi, se ştie cine conduce cele două comisii de cultură şi ce-au întreprins pentru cultura naţională?!).

luni, 20 iunie 2016

Vocaţia cercetării în Basarabia

„Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se!" 
N. Iorga 

Basarabia şi Oltenia, două provincii româneşti care nu se învecinează, au, însă, în istorie, unele similitudini. Chiar numele provinciei de dincolo de Prut este cel al celebrei familii boiereşti oltene a Basarabilor, care au dat domnitori faimoşi: Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, C. Brâncoveanu, Matei Basarab şi boieri celebri. După G. Coşbuc, Oltenia este „Ţară a Basarabilor”, fericită „între toate ţările locuite de români”, osia în jurul căreia s-a învârtit întregul neam românesc (G. Coşbuc, Din Ţara Basarabilor, Bucureşti, 1901).

În urma ultimatumului lui Stalin din iunie 1940, de cedare a Basarabiei, Bucovinei şi Herţei, când statul român, prin regele Carol al II-lea, n-a ripostat, patru comune suburbane Craiovei (Bordei, Bariera Vâlcii, Gherceşti şi Balta Verde) au sfidat ordinul criminalului de la Kremlin, schimbând numele localităţii lor în Basarabia, Chişinău, Bucovina Cernăuţi.

marți, 14 iunie 2016

Vocaţia cercetării - Nemuritorii lui Paul Rezeanu

Cercetarea este, ca şi călugăria sau actoria, o vocaţie. O dovedeşte din plin activitatea prodigioasă a lui Paul Rezeanu, istoric şi critic de artă, cercetător ştiinţific, expert în arta modernă românească, în special în Brâncuşi.

Născut la 9 noiembrie 1937 în localitatea prahoveană Breaza, cu copilăria, adolescenţa, cu studiile elementare şi liceale la Turnu Măgurele, Paul Rezeanu a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, avându-i ca profesori şi modele pe renumiţii Gh. Ştefan, V. Maciu, Aurelian Sacerdoţeanu, I. Ionaşcu, Emil Condurache, Paul Constantin etc. A intrat primul în facultate şi tot pe primul loc a absolvit-o.

La aceeaşi facultate a susţinut şi doctoratul în istorie, în 1976, cu teza Artele plastice în Oltenia. 1821-1944, conducător ştiinţific fiind Raoul Şorban. Graţie mediei obţinute, a optat nu pentru postul de asistent universitar, ci pentru cercetare, fiind încadrat, prin concurs în 1966, la nou înfiinţata Filială craioveană a Academiei Române de către istoricul C.S. Nicolaescu-Plopşor, recunoscut ca fondator de instituţii, care i-a devenit şi naş al copiilor săi, gemenii Dardu şi Marina.

luni, 6 iunie 2016

China şi valorile ei în viziunea lui Eminescu

„China, cea mai instruită ţară de pe pământ” 

Oricât ar părea de paradoxal, informaţiile despre îndepărtata Chină au trezit de timpuriu curiozitatea românilor, mai ales după invenţia europeană a tiparului, prin germanul Gutenberg, la 1455. Chinezii deţin şi în acest domeniu o prioritate de necontestat: prima scriere chineză datează de peste cinci milenii, Dang Chieh tipăreşte, în anul 868, prima carte, iar Pi Sheng inventează, la 1045, primul aparat mobil de tipărire. La întoarcerea sa din Extremul Orient la Veneţia, Marco Polo lăuda arta tipografilor chinezi, precum şi folosirea hârtiei în procesul tipăririi.

luni, 30 mai 2016

75 de ani de viaţă, 50 de ani de carieră - Ilie Gheorghe

22 mai 2016, orele 18.00. Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, sala „Amza Pellea”. La ridicarea cortinei, pe scenă apare un actor, de fapt Actorul: Ilie Gheorghe. Publicul îl aplaudă în picioare, minute în şir. O scenă care ne aminteşte de cronica lui M. Eminescu la piesa „Monte Cristo”, jucată pe scena aceluiaşi teatru (care se numea atunci „Theodor Theodorini”) în vara anului 1878, pe când poetul se afla la Floreşti, lângă Filiaşi, la conacul junimistului N. Mandrea. Autorul Luceafărului, prezent în sală, a menţionat, lucru rar într-o cronică teatrală, şi reacţia publicului craiovean: „În Craiova, «Monte Cristo», dramatizat, a ţinut pe oameni până a doua zi dimineaţă în teatru şi nimeni nu gândea cât timp a trecut”.

De data aceasta, publicul craiovean a aplaudat nu numai la sfârşit, ci chiar dintru început pe marele actor român de talie universală, la care aplaudatul a mărturisit cu o sinceritate dezarmantă: „Măria Ta, public craiovean care timp de 50 de ani m-ai răsfăţat cu aplauzele tale, în care ai pus şi dragoste, şi admiraţie. Îngăduitu-mi fie acum, la rându-mi, cu aceleaşi sentimente, dublu întreite, să-mi plec fruntea cu nemărginită recunoştinţă şi din toată fiinţa mea să strig: îţi mulţumesc!”

marți, 24 mai 2016

Veşnicul de pomenire, mitropolitul Nestor Vornicescu

După Gheorghe Calciu, cu care am fost coleg de facultate şi am stat doi ani (1964-1965) în aceeaşi cameră, căruia îi datorez începutul formării mele spirituale, mitropolitul-cărturar Nestor Vornicescu a fost a doua faţă bisericească care m-a onorat cu prietenia sa şi mi-a determinat destinul.

În anul 1970, eram la Arhivele Statului din Craiova, la sala de lectură şi acolo s-a prezentat un domn îmbrăcat în straie negre, Nestor Vornicescu (1927 – 2000); atunci am văzut pentru prima oară un călugăr. Era tânăr, subţirel, era episcop-vicar la Craiova, abia venise de la Mănăstirea Neamţ, unde fusese stareţ. Voia să se documenteze asupra istoriei locale. A şi publicat, după aceea, foarte multe studii în acest sens. Mi-a dat nişte vederi cu mănăstirile din Moldova, după aceea câteva studii şi aşa am intrat într-o relaţie de colaborare. De atunci, mi-a fost ca un frate mai mare, pentru că nu numai că ştia multă carte, dar m-a şi salvat din multe situaţii critice, una chiar dramatică. Aveam o înţelegere tacită cu dânsul: atunci când eu invitam personalităţi la Craiova, la bibliotecă, unde eram director, ştiind că nu am bani de protocol, îi invită el la masă. La rândul său, dacă venea o personalitate la Mitropolie, mă chema la masă. S-a integrat foarte mult în viaţa culturală şi ştiinţifică nu numai locală, ci şi a ţării. L-am cunoscut prin dânsul pe scriitorul Ioan Alexandru, iar lui i-am prezentat pe Nina Cassian, pe Mircea Sântimbreanu, Al. Mitru, şi după aceea pe Marin Sorescu, şi alţii.

luni, 16 mai 2016

Ioan St. Lazăr, exeget al lui Antim Ivireanu

„De n-aţi ştiut până acum şi de n-au fost nimeni
să vă înveţe, iată că acum veţi şti că am treabă cu toţi
oamenii câţi sunt în Ţara Românească, de la mic până
la mare şi până la un copil de ţâţă afară din păgâni şi
din ceia ce nu sânt de o lege cu noi”
Sfântul Antim Ivireanul

Cinstirea Sfântului Antim Ivireanul (canonizat la 30 iunie 1992, prin grija mitropolitului Nestor Vornicescu) constituie pentru intelectualii râmniceni un motiv de bucurie şi datorie spirituală îndreptăţită. Între aceştia, universitarul Ioan St. Lazăr face figura unui cărturar autentic, printre multiplele sale preocupări figura lui Antim Ivireanul este una precumpănitoare. El se află printre cei care au decis ca Biblioteca judeţeană să poarte numele martirului, să înfiinţeze o fundaţie culturală cu acelaşi nume şi revista „Lumina lumii”, care s-a impus pe plan naţional, să iniţieze colecţia „Antimiana”, precum şi o sesiune anuală de comunicări ştiinţifice în luna septembrie, luna prăznuirii Sfântului şi a Zilelor Râmnicului. După ce a editat volumul Sfântul Ierarh martir Antim Ivireanul, ocrotitor spiritual (vol. 1, 1999), prilejuit de înâia prăznuire a lui Antim ca ocrotitor spiritual al Râmnicului (care reuneşte studii şi articole semnate de Ioan Alexandru, P.S. Gherasim, Gabriel Strempel, C. Galeriu, D. Bălaşa, Valeriu Anania, P.S. Irineu, E. Negrici, Costea Marinoiu, Veronica Tamaş, Al. Izvoreanu etc.), Ioan St. Lazăr şi-a exprimat concret admiraţia pentru ierarhul-scriitor în Sfântul Antim Ivireanul, „vistierie de daruri”(1999, 2000), poem critic în patru părţi: Omul, Umanistul, Artistul, Sfântul.

vineri, 6 mai 2016

Interviu pentru Lumina literară

Daniela Şontică: Domnule Tudor Nedelcea, sunteţi un cunoscut eminescolog, v-aţi îmbolnăvit de „eminescianită”, după cum aţi afirmat chiar dvs. Cum vă explicaţi faptul că Mihai Eminescu nu devine un subiect epuizabil odată cu trecerea vremii, cu atât mai mult cu cât au fost atât de mulţi cercetători care i-au studiat opera şi viaţa?

Tudor Nedelcea: Acesta este unul din atributele geniului şi al mitului lucrător, creativ: să fie inepuizabil, să fie interpretat şi redescoperit în diverse epoci şi regimuri, de persoane cu diverse preocupări sau de vârste diferite. Cu atât mai mult în cazul lui Eminescu, care, abia acum, în zilele noastre, se înfăţişează publicului cititor şi cercetătorilor în întreaga sa complexitate, datorită apariţiei integrale a creaţiei sale, în special publicistica (cca. 15.000 pagini), în ediţie academică, ştiinţifică, la Editura Academiei Române sau în celebra colecţie „Opere fundamentale” a Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, coordonată de acad. Eugen Simion.

joi, 28 aprilie 2016

„Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” - Eminescu despre Sfintele Paşti

Cred că cel mai pios omagiu adus Învierii Mântuitorului nostru este un articol publicat de Eminescu în ziarul „Timpul”, nr. 81, din 12 aprilie 1881, pe prima pagină. Este o dovadă peremptorie a creştinismului autentic al „omului deplin al culturii române”(C. Noica), că este unul din marii gânditori creştini europeni, cum a afirmat Papa Ioan Paul al II-lea. Eminescu nu „joacă rolul cadavrului din debara”, cum a scris „elitistul” H.R. Patapievici, ci, dimpotrivă, el este periculos de actual, mai ales pentru cei care neagă rolul religiei în modelarea caracterelor umane, a exemplului pilduitor al lui Iisus Hristos, care a dovedit omenirii că dragostea este mai mare decât frica, iar lumina mai puternică decât întunericul, prin faptele şi spusele sale: „Eu sunt lumina lumii!” şi „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa (vezi şi Tudor Nedelcea, Eminescu şi cugetarea sacră, ediţia a II-a augmentată, Craiova, Fundaţia Scrisul Românesc, 2000). 

miercuri, 20 aprilie 2016

Din nou despre Catedrala Mântuirii Neamului

Tot mai multe voci apar în spaţiul public care contestă necesitatea construirii Catedralei Mântuirii Neamului; sunt aceiaşi inşi care contestă însăşi predarea religiei în şcoli, a valorilor creştine care promovează căsătoria între indivizi de acelaşi sex (urmând să „legitimeze” probabil, în numele unei minorităţi, şi zoofilia?). Facem un succint istoric al problematicii acestei idei nobile, chiar dacă pentru această pledoarie von fi taxaţi drept „ultraortodocşi”. Biserica şi neamul românesc au străbătut împreună istoria, iar dacă n-am avut catedralele fraţilor catolici, aceasta se datorează posibilităţilor materiale modeste ale locuitorilor acestui spaţiu; ne-am mulţumit şi bucurat cu bisericuţile noastre de lemn, care ne creea o intimitate a relaţiei directă cu Dumnezeu, aceeaşi relaţie care o aveau şi deţinuţii politici din România sau din Siberia.

miercuri, 13 aprilie 2016

3 veacuri de nemurire - Antim Ivireanu

În istoria culturii româneşti, epoca râmniceană a lui Antim Ivireanu se impune prin numărul cărţilor editate şi tipărite aici. În cei peste 120 de ani de tipar râmnicean (1705-1827), la Râmnic s-au tipărit peste 137 de cărţi, adică peste o treime din cărţile tipărite, în aceeaşi perioadă, în toată Ţara Românească.Cartea „de Râmnic” a devenit „o noţiune etalon”, precum „ o marcă de fabricaţie pentru un produs de notorietate şi de un prestigiu consacrat”.

miercuri, 6 aprilie 2016

Craiovenii l-au sfidat pe Stalin, dar a învins stalinismul

Cătuşele ţinute la sertar,
Ca din nimic, în an electoral,
Se- nghiontesc şi, ca la mare bal,
Îşi fac curaj şi, rând pe rând, apar.
Ana Maria Păunescu 

După cum se ştie, în iunie 1940, urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop, încheiat la 23 august (zi fatidică!) 1939, Basarabia şi Bucovina de Nord, cu ţinutul Herţa, au fost invadate şi anexate de URSS (în România antedecembristă circula o anecdotă cu tâlc: URSS nu era denumită «marea prietenă», ci simplu: cumnata noastră, deoarece ţine Basarabia, care este sora noastră). Sora siameză a Basarabiei, Oltenia suferă; suferă şi încearcă să-i aline suferinţele. Autorităţile Olteniei participă cu «inima şi fapta» la suferinţele basarabenilor, aşa cum stau mărturie documentele vremii aflate în Arhivele Statului din Craiova.

miercuri, 30 martie 2016

Cinci ani fără Fănuş Neagu

Fănuş Neagu (5 aprilie 1932, Grădiştea de Sus, Brăila – 24 mai 2011, Bucureşti) este nu numai unul dintre marii prozatori ai literaturii române, ci şi un om spectacol. La statura sa masivă, omul acesta avea şi un suflet pe măsură. Dar ceea ce a uimit la Fănuş Neagu a fost spectacolul verbal pe care îl făcea în orice împrejurare. A fost, de fapt, şi prieten cu Marin Sorescu şi a făcut parte din redacţia revistei Literatorul, înfiinţată de Marin Sorescu în Bucureşti, în anul 1991, alături de Eugen Simion, Gheorghe Tomozei, Valeriu Cristea. Îl preţuia, deci, pe Marin Sorescu, motiv pentru care a şi venit de fiecare dată la Craiova, la ,,Zilele Marin Sorescu”. La Hotelul ,,Jiul”, directorul hotelului, omul de cultură Pompiliu Şelea, i-a organizat un salon, Salonul Fănuş Neagu. Acolo era tabloul său, o fotografie imensă şi se intra numai cu aprobarea lui Fănuş Neagu. 

marți, 22 martie 2016

Locomotive şi trenuri marca Softronic

Iată că, în România profundă, industria autohtonă începe să renască! Se întâmplă în mai multe localităţi din ţară, dar eforturile inginerilor inovatori nu sunt făcute cunoscute publicului de către mass-media naţională, pentru că aceste remarcabile realizări nu ridică ratingul, cum o fac prostituatele de lux sau politicienii de duzină.

La Craiova se fabrică din nou locomotive şi nu orice locomotive, ci unele performante, ultramoderne, preluând tradiţia Uzinei Electroputere, care, de la reparaţiile la locomotive cu abur, a trecut la fabricarea de tramvaie, locomotive electrice de mină şi, apoi, din 1960, la locomotive Diesel-electrice. Un prim ministru postdecembrist, mereu zâmbăreţ mai bine zis, rânjereţ, a considerat că industria noastră este un morman de fiare vechi şi a trecut la vânzarea ei la... fiare vechi. Apoi, a câştigat şi pariul cu agricultura, desfiinţând sistemul de irigaţii.

miercuri, 16 martie 2016

Prima şcoală de ceramică din ţară: Şcoala de la Târgu-Jiu

Apărută acum 6-7000 de ani în urmă, ceramica a avut un rol deosebit de însemnat în viaţa oamenilor, atât prin caracterul ei practic, cât şi datorită frumuseţii prin care vasele ornamentate împodobeau locuinţele omeneşti. Ţăranul, iubitor de frumos, a fost atras încă din cele mai îndepărtate timpuri de ceramica populară atât de decorativă, folosită şi la prepararea, păstrarea, transportarea şi consumarea alimentelor. Dublu ei aspect, cel practic şi cel estetic, s-a păstrat necontenit până în zilele noastre, ceramica populară românească fiind una dintre cele mai frumoase din lume.

miercuri, 9 martie 2016

Marin Sorescu omagiat la Craiova şi Bucureşti

În piept, simt o stare de rău
Şi ochii îmi ard pentru tine
Şi singur e sufletul tău,
Pe-un fir de păianjen, Marine.
(Adrian Păunescu)

La 80 de ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice, amintirea lui Marin Sorescu pare să fi reintrat în normalitate, fiind sărbătorit în luna naşterii sale şi nu a onomasticii. Teatrul Naţional din Craiova care-i poartă numele, i-a adus firescul omagiu, pe 28 februarie 2016, prin spectacolul Profet în ţara lui, „un performance de poezie şi muzică” (Magda Bratu) pe texte de Marin Sorescu, în regia Alinei Hristea. Actorii craioveni Ilie Gheorghe, Ion Colan şi Emil Boroghină au dat strălucire creaţiei soresciene, alături de studenţii anului II ai Departamentului de Arte al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii craiovene (unde regizoarea Alina Hristea le este profesoară) şi de Corul „Allegro” şi Orchestra de cameră a Liceului de Artă „Marin Sorescu” (coordonaţi de prof. Florian George Zamfir). A doua zi, în sala „Ia te uită!”recent inaugurată, a Naţionalului craiovean a avut loc lansarea cărţii Marin Sorescu. Singur printre canonici (Editura Art, 2015) a clujeanului Cosmin Borza, cercetător ştiinţific al Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” şi redactor al revistei Dacoromania litteraria. Cu acest prilej, a fost vernisată şi expoziţia de pictură a elevilor Liceului de Arte „Marin Sorescu” (îndrumaţi de prof. Monica Dincă) dedicată scriitorului sărbătorit. Iniţiatorul şi prezentatorul acestor manifestări a fost scriitorul Nicolae Coande, secretarul literar al Teatrului Naţional din Bănie.

miercuri, 2 martie 2016

Teodor Costescu şi Palatul său cultural

Articol dedicat aniversării a 150 de ani de la înființarea Academiei Române

După ce ISU a determinat amânarea manifestărilor plănuite de Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin pentru 18 decembrie 2015, „Severinul ridică cortina scenei Palatului Cultural «Teodor Costescu»” (cum se menţionează în invitaţie) la 21 februarie 2016. Obiectiv cultural şi arhitectonic de importanţă naţională, Palatul Cultural a fost supus unor renovări capitale, cu finanţare europeană (peste 13 milioane euro), prezentându-se severinenilor, şi nu numai, într-o înfăţişare majestoasă.

miercuri, 24 februarie 2016

Marin Sorescu - Ar fi împlinit 80 de ani...

... dacă „destinul sorţii” (cum s-a exprimat un telespectator) nu i-ar fi fost potrivnic. Sau anumiţi indivizi, chiar din preajma sa, pe care i-a promovat, nu i-ar fi scurtat zilele. Primul atac împotriva sa se produce în mai 1982, Sorescu fiind implicat (de alţii) în „meditaţia transcendală”, „sectă periculoasă” în opinia politrucilor. I se interzice piesa Există nervi pusă în scenă la Teatrul Naţional din Craiova, iar el capătă diabet. Oameni de bine (Adrian Păunescu, Eugen Simion, O. Paler, Vasile Băran) îi sar în ajutor. Apoi, în februarie 1991, la împlinirea vârstei de 55 de ani, a fost chemat la Uniunea Scriitoprilor, dar nu pentru a i se închina o cupă de şampanie, ci pentru a-l destitui ca redactor şef al revistei „Ramuri”.

I-am devenit apropiat după ce alţii l-au dezamăgit şi chiar m-a onorat cu preţuirea sa. De aceea, cred că-i drept să consemnez câteva date despre omul Marin Sorescu.

miercuri, 17 februarie 2016

O excelentă şi necesară carte de istorie

Studierea celui de-Al Doilea Război Mondial continuă să preocupe istoricii şi cititorii deopotrivă, pierderile de vieţi omeneşti, milioanele de răniţi sau mutilaţi de război au creat o stare care nu poate fi anihilată sau uitată cu prea mare uşurinţă. Schimbarea de frontiere, împărţirea Europei printr-o cortină de fier, existenţa simultană pe scena istoriei a doi călăi pare a fi lucrarea diavolului. La peste 70 de ani de la încheierea celei mai crunte confragraţii mondiale din istoria umanităţii încă se mai aduc dovezi, documente, opinii, argumente, se reanalizează faptele, arhivele secrete încep să se deschidă, apar noi interpretări pe baza noilor documente sau memorii.

marți, 9 februarie 2016

GHEORGHE HAGI

Petre Ţuţea spunea despre aromâni că nu sunt români, ci ... super-români! Pe când o parte dintre noi se mai bălăcesc precum raţele în bătătură, ei, aromânii sau macedoromânii au ştiut să poarte, în suflet şi în viaţa publică, stindardul românismului. Mi-am adus aminte (aproximativ) de vorbele socratianului Ţuţea – prea iute intrat într-un con de umbră, poate pentru că filosoful român remarcase fără echivoc virtuţile românismului şi ale ortodoxiei noastre – văzând strălucita evoluţie a fotbalistului şi antrenorului Gică Hagi, cel care în familie vorbeşte în dialectul aromân, şi nu în ... „ limba aromână”, cum afirma, în totală necunoştinţă a lucrurilor, un comentator TVR!

joi, 4 februarie 2016

De la „festivism” la uitare - MARIN SORESCU

De câţiva ani încoace, preşedintele Fundaţiei „Marin Sorescu” aduce grave şi nemotivate acuzaţii de festivism Zilelor „Marin Sorescu”, care, în final, şi-a atins ţelul: din 2014, Marin Sorescu nu mai este sărbătorit la Craiova! Zilele „Marin Sorescu” au fost organizate începând cu februarie 2005, sub egida nobilă a Academiei Române, a preşedintelui ei, acad. Eugen Simion (care a fost moderatorul ei), la nivelul Primăriei Craiovei, cu participarea tuturor oficialităţilor locale (Prefectura, Consiliul judeţean, Mitropolia Olteniei, Universitatea din Craiova, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Colegiul de Artă „Marin Sorescu”, Colegiul Naţional „Carol I” etc.); deci Marin Sorescu a fost omagiat plenar şi solemn la cel mai înalt nivel instituţional, a fost o sărbătoare a spiritului, cu participarea internaţională. Şi n-a fost numai o simplă manifestare în sala de festivităţi a Primăriei sau în alte instituţii de cultură.

miercuri, 27 ianuarie 2016

Emil Manu

Emil ManuPoetul, prozatorul, memorialistul, criticul şi istoricul literar Emil Manu (pseudonimul lui Emil Cismărescu) s-a născut la 9 octombrie 1922 în satul Manu, comuna Isvorălu (azi comuna Tâmna), din părinţi Ion Cismărescu şi Ioana (născută Popescu), ţărani înstăriţi. În satul natal urmează cursurile şcolii primare (1929-1934), apoi Liceul „Traian” din Turnu Severin (1934-1942), avându-l ca profesor de literatură pe C.D. Ionescu, care-i va deveni mentor. Între 1942-1946 este student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, (urmând, în paralel, şi Facultatea de Drept), avându-i profesori pe celebrii G. Călinescu, Tudor Vianu, Mircea Florian, M. Ralea, D. Gusti. În timpul studenţiei, în 1944, este mobilizat la Şcoala de ofiţeri de rezervă şi participă la luptele de la Păuliş (Arad şi Lipova), unde este rănit şi decorat. În 1946 îşi ia licenţa cu teza Ideea de criză în cultura europeană (coordonator: Tudor Vianu).

marți, 19 ianuarie 2016

„Bine, măcar, că n-ai fost spion sau trădător”

Sunt cuvintele mamei lui Ştefan Andrei spuse când marele diplomat a ieşit pentru două zile din puşcărie (of, ce cuvânt urât) şi puse ca motto de Adrian Păunescu poeziei Scrisoare către Ştefan Andrei. Sunt cuvinte specifice unei mame dintr-un străvechi şi nobil sat românesc, Podarii Doljului care a ştiut să-şi educe copiii în spiritul moralei creştine, adică să fie cinstit şi deştept şi să fie cu o „treaptă mai domn”, vorba Poetului deja citat. Sau „Să vă îngăduiţi, maică”, îndemnul pe care aceeaşi mamă l-a spus cuplului, devenit celebru, Ştefan-Violeta, când s-au căsătorit în 1961. Ce poate fi mai onorant atât pentru mamă, cât şi pentru copiii săi, să-i vadă realizaţi profesional, dar şi curaţi sufleteşte.

miercuri, 13 ianuarie 2016

CARMEN SYLVA

1. Regina scriitoare 

Destinul a făcut ca, după nedreapta înlăturare de la conducerea tânărului stat român, abia unificat, a domnitorului pământean Al.I. Cuza, pe tronul domnesc să fie chemat prinţul Carol I de Hohenzollern, descendent al unei familii cu vechi tradiţii , cu merite incontestabile în cucerirea, pe câmpul de luptă, în 1877, a independenţei statale. Şi tot destinul i-a hărăzit ca soţie pe Elisabeta-Paulina-Otilia-Luiza, principesă de Wied, harnică, iubitoare de oameni, cultă şi talentată în egală măsură.

Principesa Elisabeta s-a născut la 17/29 decembrie 1843 în castelul părinţilor săi din Monrepos de lângă Rin, unde primeşte o instrucţie pe măsura rangului princiar, cu profesori renumiţi în epocă şi în ţinutul său. Cunoaşte la perfecţie limbile franceză, engleză, italiană, suedeză şi, bineînţeles, ulterior română. După lungi călătorii europene, la Berlin şi Petersburg, se căsătoreşte la 3/15 noiembrie 1869 cu domnitorul României, Carol I. La câteva zile de la celebrarea căsătoriei, făcută la Neuwied, tânăra pereche porneşte spre noua lor ţară şi, la 10/22 noiembrie ajung la Turnu Severin, după care călătoresc cu vaporul până la Giurgiu.

miercuri, 6 ianuarie 2016

Sfântul Ioan Paul cel Mare

Papa Ioan Paul al II-lea nu este numai cel mai renumit dintre capii Bisericii Catolice din întreaga sa istorie, dar este şi Omul care a schimbat destinul omenirii, la începutul mileniului trei, contribuind decisiv la înlăturarea unui sistem politic anacronic, impus prin violenţă şi menţinut cu propagandă nocivă timp de 72 de ani. Pentru noi, românii, apariţia pe scena lumii a Papei Ioan Paul al II-lea are o semnificaţie aparte, subiectivă poate, dată de originile sale româneşti.

Acestei mari pesonalităţi, Nicolae Mareş îi dedică o monografie cât o enciclopedie (ca să-l cităm pe poetul Ion Brad), Sfântul Ioan Paul cel Mare, apărută în renumita editură ieşeană condusă de scriitorul Aurel Ştefanachi, TipoMoldova, în 2015, în colecţia „Opera-Omnia. Cartea de istorie”, lucrare de 700 de pagini, în format mare. Nicolae Mareş este cel mai îndreptăţit să scrie o asemena dificilă dar nobilă lucrare, publicând anterior şi alte cărţi despre ilustrul papă, chiar în timpul vieţii acestuia, în care afirma originile româneşti ale Papei.