miercuri, 27 ianuarie 2016

Emil Manu

Emil ManuPoetul, prozatorul, memorialistul, criticul şi istoricul literar Emil Manu (pseudonimul lui Emil Cismărescu) s-a născut la 9 octombrie 1922 în satul Manu, comuna Isvorălu (azi comuna Tâmna), din părinţi Ion Cismărescu şi Ioana (născută Popescu), ţărani înstăriţi. În satul natal urmează cursurile şcolii primare (1929-1934), apoi Liceul „Traian” din Turnu Severin (1934-1942), avându-l ca profesor de literatură pe C.D. Ionescu, care-i va deveni mentor. Între 1942-1946 este student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, (urmând, în paralel, şi Facultatea de Drept), avându-i profesori pe celebrii G. Călinescu, Tudor Vianu, Mircea Florian, M. Ralea, D. Gusti. În timpul studenţiei, în 1944, este mobilizat la Şcoala de ofiţeri de rezervă şi participă la luptele de la Păuliş (Arad şi Lipova), unde este rănit şi decorat. În 1946 îşi ia licenţa cu teza Ideea de criză în cultura europeană (coordonator: Tudor Vianu).

După absolvirea facultăţii, profesează la Gimnaziul unic din Baia de Aramă şi la Şcoala medie elementară de meserii din aceeaşi localitate (1947-1952). În 1950, părinţii sunt deportaţi în Bărăgan. Între 1953-1954 este profesor la Corcova şi Turnu Severin. În 1955, ocupă, prin concurs, postul de cercetător ştiinţific şi secretar al Societăţii de Ştiinţe Istorice şi Filologice, iniţiind apariţia publicaţiilor Limba şi literatură şi Studii de literatură universală.

La 17 decembrie 1959 i se înscenează un proces politic, fiind condamnat, la 6 iunie 1960, de Tribunalul Militar Bucureşti, la 6 ani închisoare, 4 ani interdicţie şi confiscarea averii pentru: „infracţiunea de uneltire contra ordinei sociale prin agitaţie”, instanţa motivând : „inculpatul a afirmat că în ţara noastră nu este asigurată libertatea scrisului şi exprimării gândirii, că literatura realist-socialistă este înapoiată, că scriitorii contemporani nu ar scrie din convingere, ci din interese materiale [...] Instanţa militară arată că însuşi inculpatul a scris diferite poezii al căror conţinut reflectă atitudinea duşmănoasă a autorului faţă de orânduirea socială din ţara noastră”. Despre această perioadă a scris Infernurile noastre. Jurnal de detenţie (1993). Eliberat în 1962, lucrează ca muncitor necalificat în construcţii, iar din 1965 lucrează temporar la depozitul Bibliotecii Academiei Române, unde director era Tudor Vianu, apoi redactor documentarist la Editura Muzicală. Din 1967, devine, prin concurs, cercetător ştiinţific la Institutul de istorie şi teorie literară „G. Călinescu” al Academiei Române. Aici susţine doctoratul cu teza Ion Minulescu şi conştiinţa simbolului românesc (coordonator: Ovidiu Papadima), (1973) şi cunoaşte consacrarea deplină. Devine membru al Uniunii Scriitorilor (în 1973), primeşte premiul Academiei Române pentru vol. de poezii Utopia nopţii (2000).

Debutează în literatură cu poezia Cântec mamei mele în revista „Ramuri” (nr. 2, 1940) şi a colaborat la revistele: „Gândirea”, „Revista fundaţiilor Regale”, „Contemporanul”, „Flacăra”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „ Steaua”, „ Tribuna” etc.

A murit la 18 septembrie 2005, după o grea suferinţă.

Despre creaţia sa literară s-au pronunţat critici literari de prestigiu: Eugen Simion, D. Micu, I. Caraion, Eugen Barbu, Petru Poantă, N. Balotă, M. Ungheanu, I. Cristoiu, Şerban Cioculescu, Al. Piru, Th. Vârgolici, Barbu Cioculescu, Gh. Bulgăr, Marian Popa, Cornel Boteanu, Tudor Nedelcea, C. Cubleşan, N. Manolescu, Ileana Roman etc.

SCRIERI: Traian Demetrescu, Bucureşti, 1956; Prolegomente argheziene, Bucureşti, 1968; Incunabule, Bucureşti, 1969; Ceremonia faianţelor, Bucureşti, 1971; Mica „Eroică”, Bucureşti, 1971; Reviste româneşti de poezie, Bucureşti, 1972; Sinteze şi antisinteze literare, Cluj-Napoca, 1975; Ora magnoliilor, Bucureşti, 1976; Ultima corabie cu pânze, Bucureşti 1976; Tudor Arghezi. Cadenţe, Bucureşti, 1977; Eseu despre generaţia războiului, Bucureşti, 1978; Roza vânturilor, Bucureşti, 1980; Vesperalia, Bucureşti, 1980; Ion Minulescu şi conştiinţa simbolismului românesc, Bucureşti, 1981; Sensuri moderne şi contemporane, Bucureşti, 1982; Poveştile de la ora şapte, Bucureşti, 1983; Dimitrie Stelaru, Bucureşti, 1984; Spaţiu etern, Bucureşti 1985; Ora reveriilor, Bucureşti, 1989; Infernurile noastre, Bucureşti, 1993; Galaxia Eros, Galaţi, 1997; Cafeneaua literară, Bucureşti, 1997; Utopia nopţii, cu o scrisoare a lui G. Călinescu, Bucureşti, 1998; Ion Caraion, Bucureşti, 1999; Vesperalia, Bucureşti, 1999; Eminescu în timp şi spaţiu, Bucureşti, 2000; Generaţia literară a războiului, Bucureşti, 2000; Viaţa lui Marin Preda, Bucureşti, 2003; Ediţii: Ion Minulescu, Opere, I-IV, pref. Mihai Gafiţa, Bucureşti, 1974-1983; Ion Caraion, Cimitirul din stele, pref. edit., Bucureşti, 1995, Postume, pref. edit., Bucureşti, 1995, Tristeţe şi cărţi, pref. edit., Bucureşti, 1995; Dimitrie Stelaru, Opera poetică, pref. edit., Bucureşti, 2002. 

Tudor Nedelcea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu