Aparitii editoriale

NEDELCEA, Tudor (23.III.1945, Valea Ursului (Tâmna), j. Mehedinţi), critic şi istoric literar, prozator, editor. Este fiul Elenei (n. Tupan) şi al lui Iancu Nedelcea, grefier, agricultori. Învaţă mai întâi în satul natal (1952-1959), frecventează cursurile Liceului „Traian” din Drobeta Tr. Severin (1959-1963), iar la Bucureşti face studii de biblioteconomie în cadrul Institutului Pedagogic Bucureşti (1964-1967), apoi urmează Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii (1967-1971), unde îşi susţine, în 1983, teza de doctorat Geneza ideilor social-politice şi filosofice în literatura română veche (la Dan Simonescu).

Lucrează la Biblioteca judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova (1969-1970), apoi arhivist la Arhivele Statului din Craiova (1970-1972), lector la Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor (1972-1974), director la Biblioteca „Aman” (1974-1985), bibliotecar la aceeaşi instituţie (1985-1988), redactor şi redactor şef la Editura „Scrisul Românesc”(1988-1997), cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetători Socio-Umane Craiova al Academiei Române (din 1999). În paralel, a fost cadru universitar (1996-1999), a înfiinţat Fundaţia „Scrisul Românesc”, este vicepreşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, consilier în Consiliul Naţional Bisericesc (1990-2008), membru al Centrului Academic Internaţional „M. Eminescu” de la Chişinău, preşedinte al Centrului de Studii şi Cercetări pentru Comunităţile de Români din Balcani. A primit numeroase premii şi distincţii de la revista „Literatura şi arta”, Uniunea Scriitorilor din Moldova, Premiul naţional „Marin Sorescu” al Academiei Române, Ordinul Ziariştilor, cls. I, „Crucea Patriarhală”, Medalia „Eminescu” cu brevet acordată de Preşedenţia R. Moldova.

Este cetăţean de onoare al Craiovei. A debutat la „Ramuri” (1970) şi a colaborat la „România literară”, „Luceafărul”, „Literatorul”, „Cronica”, „Flacăra”, „Contemporanul”, „Meridian”, „Lamura”, „Viaţa Basarabiei”, „Caiete critice”, „Literatura şi arta”, „Noua revistă Română”, „Adevărul literar şi istoric”, „Arhivele Olteniei”, „Glasul naţiunii”, „Lumina”, „Limba română”, „Academica”, „Bucovina literară”, „Acasă”, „Analele Universităţii din Craiova”, „Mitropolia Olteniei” ş.a. A mai semnat N. Tudor, N. Theodor, Teofil Mehedinţeanu.

SCRIERI: 

Publicaţii periodice din Oltenia, I-II, pref. Dan Simonescu, Craiova, 1976, 1979; Manuscrise şi cărţi vechi, pref. Dan Simonescu, Craiova, 1977; 70 de trepte, pref. Dan Simonescu, Craiova, 1978; „Arhivele Olteniei” (în colab.), Bucureşti, 1983; Geneza ideilor social-politice şi filosofice în literatura română veche, Craiova, 1987; Povestiri despre Mihai Viteazul, Craiova, 1991; Eminescu împotriva socialismului, Craiova, 1991; Pasărea măiastră (Maria Tănase), Craiova, 1993 (ed. II, 1999); Eminescu şi cugetarea sacră, Craiova, 1994 (ed. II, postf. Victor Crăciun, Craiova, 2002); Vlad Ţepeş Dracula, Craiova, 1994 (ed. II, Deva, 1999; ed. III, Craiova, 2005); Vocaţia spiritualităţii, Craiova, 1995; Eminescu, apărătorul românilor de pretutindeni, Craiova, 1995; Civilizaţia cărţii, Craiova, 1996; 150 de ani de la Revoluţia din 1848 (în colab.), Craiova, 1998; Bisericile Craiovei (în colab.), Craiova, 1998; Eminescu, istoricul, Craiova, 1998; Interferenţe spirituale, Craiova, 2002; Familia Aman (în colab.), Craiova, 2003; Repere spirituale româneşti. Un dicţionar al personalităţilor din Dolj (în colab.), Craiova, 2005; Redactorii „Ramurilor” (în colab.), Craiova, 2005; Cartea şi circulaţia ei, Craiova, 2005; Pentru mine, Eminescu, pref. Mihai Cimpoi şi Theodor Codreanu, postf. Victor Crăciun, Craiova, 2005; Moldovean, vlah sau român? ed. rom., sârbă, bulgară, Craiova, 2008; Centenar Biblioteca „Aman”. Monografie, Craiova, 2008; „Doina” lui Eminescu. 125 de ani (în colab.), pref. Eugen Simion, Bucureşti, 2008; Carte despre carte, Craiova, 2008; Eminescu şi realsemitismul, Craiova, 2010; Românii de lângă noi, Craiova, 2011 (premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Craiova,2012); Shakespeare în viziunea lui Eminescu (cu Diana Cotescu), Craiova, 2012; Album Adrian Păunescu (în colab.), Bucureşti, 2013; Confluenţe spirituale, Iaşi, 2013; Eminescu..., pref. Mihai Cimpoi şi Th. Codreanu, postf. Victor Crăciun, Bucureşti, 2013.

Tudor Nedelcea - Printre oameni si carti
Tudor Nedelcea - Eminescu

Tudor Nedelcea - Eminescu
Tudor Nedelcea - Confluente Spirituale

Tudor Nedelcea - Adrian Paunescu, 1943-2013
Tudor Nedelcea, Diana Cotescu - Shakespeare in viziunea lui Eminescu

Tudor Nedelcea - Romanii de langa noi
Tudor Nedelcea - Eminescu si realsemitismul

Tudor Nedelcea - Carte despre carte
Tudor Nedelcea, Victor Craciun - "Doina" lui Eminescu - 125 de ani

Tudor Nedelcea - Centenar Biblioteca Aman
Tudor Nedelcea - Moldovean, vlah sau roman?

Tudor Nedelcea - Pentru mine, Eminescu...
Tudor Nedelcea - Cartea si circulatia ei

Tudor Nedelcea - Repere spirituale romanesti
Tudor Nedelcea - Eminescu, istoricul

Tudor Nedelcea - Civilizatia cartii
Tudor Nedelcea - Eminescu, aparatorul romanilor de pretutindeni

Tudor Nedelcea - Vocatia spiritualitatii
Tudor Nedelcea - Vlad Tepes Dracula

Tudor Nedelcea - Vlad Tepes Dracula
Tudor Nedelcea - Eminescu si cugetarea sacra

Tudor Nedelcea - Pasarea maiastra
Tudor Nedelcea - Pasarea maiastra

Tudor Nedelcea - Eminescu impotriva socialismului
Tudor Nedelcea - Povestiri despre Mihai Viteazul

Tudor Nedelcea - Arhivele Olteniei(1922-1943) - Bibliografie
Tudor Nedelcea - Manuscrise si carti vechi - Catalog

Tudor Nedelcea, Marcel Ciorcan - Publicatiile periodice din Oltenia
Tudor Nedelcea, Marcel Ciorcan - Publicatiile periodice din Oltenia - Catalog


Ediţii: 

Carmen Sylva, Poveştile Peleşului, pref. ed., Craiova, 1991, B.P. Hasdeu, Sic cogito, pref. ed., Craiova, 1991; H.Chr. Andersen, Poveşti, pref. ed., Craiova, 1991; Petre Bellu, Apărarea are cuvântul, pref. ed., Craiova, 1991; G. Geza, Contract de căsătorie, pref. ed., 1991; I. Creangă, Popa Duhu şi alte povestiri, ed., Craiova, 1991, Petre Ispirescu, Basmele românilor, ed., Craiova, 1992; M. Eminescu-Veronica Micle. Corespondenţă, ed., pref., Craiova, 1992; Traian Demetrescu, Iubita. Cum iubim, ed., pref., Craiova, 1992; Tudor Vladimirescu, Scrieri, ed., pref. Marin Sorescu, Craiova, 1992; Cezar Petrescu, Greta Garbo, ed., pref., Craiova, 1992; St. Sweig, Inimi neliniştite, ed., pref., Craiova, 1992; Mihai Viteazul, Scrieri, ed., pref., Marin Sorescu, Craiova, 1993; Gr. Vieru, Rugăciune pentru mama, pref., ed., Craiova, 1994; Stendhal, Napoleon, ed., pref., Craiova, 1994; A. de Saint Exupéry, Zbor de noapte, ed., pref., Craiova, 1994; V. Militaru, Poemele nemuririi, ed., pref., Craiova, 1994; Cărţi româneşti vechi. Predoslovii, ed., pref., Craiova, 1994; Stihuri la stema ţării, ed., pref., Craiova, 1995; N. Batzaria, Spovedanie de cadâne, ed., pref., Craiova, 1996; M. Eminescu, Texte esenţiale, ed., pref., Craiova, 1997; Eminescu, Doina, ed. bibliofilă, pref. Tudor Nedelcea, Craiova, 1992; Eminescu, Capodopere şi texte fundamentale, ed., Chişinău / Bucureşti, 1999; Vasile Tărâţeanu, Iluzii şi lanţuri, ed., pref., Craiova, 2001; Ioan Neniţescu, De la românii din Turcia europeană, ed., pref., Craiova, 2003; Jean Băileşteanu, Sfântul drac sau judecata de....acum, pref., Craiova, 2004; Selma Lagerlöf, Povestiri despre Iisus, ed., pref., Craiova, 2005; Gr. Vieru, Liniştea lacrimii, ed., pref., Craiova, 2006; Sus la Valea Ursului, ed., pref., Craiova, 2007; Florian Copcea, Istoriografia românilor din Serbia de sud-est, postf., Craiova, 2008; Liviu Andrei, O ţară înconjurată de români, pref., Craiova, 2010; Sorin Fira, Cătălin Pîrvu, Vlahii, români pierduţi, pref., Craiova, 2010.

Fundatia Scrisul Romanesc - Nicolae Batzaria - Spovedanie de Cadane
Fundatia Scrisul Romanesc - Liviu Andrei - O tara inconjurata de Romani

Fundatia Scrisul Romanesc - Vasile Petrisor, Lelius Mandroiu - Calafat, trepte de istorie
Fundatia Scrisul Romanesc - Antoine de Saint Exupery - Zborul de Noapte

Fundatia Scrisul Romanesc - Sorin Fira, Catalin Pirvu - Vlahii, romani pierduti
Fundatia Scrisul Romanesc - Ion Creanga - Popa Duhu si alte povestiri

Fundatia Scrisul Romanesc - Selma Lacerlof - Povestiri despre Iisus
Fundatia Scrisul Romanesc - Sus la Valea Ursului

Fundatia Scrisul Romanesc - Serban Patrascu - Matei Basarab - Bibliografie istorica
Fundatia Scrisul Romanesc - Stendhal - Napoleon

Fundatia Scrisul Romanesc - Cartea, a cata putere in stat?
Fundatia Scrisul Romanesc - Ilie Tudor - De sub tavalug

Fundatia Scrisul Romanesc - Grigore Vieru - Linistea lacrimii
Fundatia Scrisul Romanesc - Jean Bailesteanu - Sfantul Drac sau Judecata de... Acum

Fundatia Scrisul Romanesc - Jean Bailesteanu - Sfantul Drac sau Judecata de... Acum
Fundatia Scrisul Romanesc - Vasile Tarateanu - Romanii uitati - Iluzii si lanturi

Fundatia Scrisul Romanesc - Eminescu - Doina
Fundatia Scrisul Romanesc - Carti romanesti vechi - Predoslovii

Fundatia Scrisul Romanesc - Stihuri - La stema tarii
Fundatia Scrisul Romanesc - Vasile Militaru - Poemele Neamuririi

Fundatia Scrisul Romanesc - Grigore Vieru - Rugaciune pentru mama
Fundatia Scrisul Romanesc - Cezar Petrescu - Greta Garbo

Fundatia Scrisul Romanesc - Stefan Zweig - Inimi nelinistite
Fundatia Scrisul Romanesc - Traian Demetrescu - Iubita - Cum iubim

Fundatia Scrisul Romanesc - Tudor Vladimirescu - Scrieri
Fundatia Scrisul Romanesc - Gardonyi Geza - Contract de casatorie

Fundatia Scrisul Romanesc - Mihai Eminescu, Veronica Micle - Corespondenta
Fundatia Scrisul Romanesc - Hans Andersen - Povesti

Fundatia Scrisul Romanesc - Petre Bellu - Apararea are cuvantul
Fundatia Scrisul Romanesc - Carmen Sylva - Povestile Pelesului















Repere bibliografice:

Mircea Anghelescu, Manuscrise şi cărţi vechi, LR, 1979; Al. Zub, Arhivele Olteniei, Anuarul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”, 1984, 615; Ov. Ghidirmic, Varietatea stilistică, LCF, 1987, 51; Grigore Traian Pop, Entuziasm şi rigoare, SLAST, 1988, 16 ; Ilie Purcaru, Carte cu olteni, Craiova, 1988, 94-97; Gh. Buluţă, Dominante culturale româneşti, LCF, 1988, 25; A. Silvestri, O sinteză de istorie literară, LCF, 1988, 39; I. Dur, Recitind literatura română veche, T, 1989, 2; Dan Simonescu, Construirea structurilor fundamentale, LCF, 1989, 22; I.C. Chiţimia, „Geneza ideilor social-politice şi filosofice în literatura română veche”, ARG, 1989, 8; Valentin F.Mihăiescu, Eminescu despre Eminescu, Naţiunea, 1991, 26; Andrei Grigor, Investigaţie şi conjunctură, L, 1991, 10; Lucian Chişu, Sic cogito, L, 1992, 19; Ion Dur, Exerciţii de recunoaştere, Craiova, 1992, 87-92; N. Bellu, Eminescu şi Oltenia, Craiova, 1995, 138-140, 146-148; Ungheanu, Scriitori, 192-195; Gh. Tomozei, Bătrânii „Dimineţii poeţilor”, L, 1995, 17-18; Lucian Chişu, O instituţie eminesciană, L, 1995, 12; Marian Barbu, Permanenţa lui Eminescu, LCF, 1995, 23; Hristu Cândroveanu, „Eminescu, apărătorul românilor de pretutindeni”, Mesagerul, 1996, 25; C. Cubleşan, „Eminescu împotriva socialismului”, ST, 1996, 6; Personalităţi publice-politice. Dicţionar, Bucureşti, 1996, 115; C. Cubleşan, Eminescu în perspectivă critică, Oradea, 1997, 9-12, 95-101; Mihai Prepeliţă, Ucenic la Eminescu, Bucureşti, 1997, 367-371; Mihai Cimpoi, „Eminescu şi cugetarea sacră”, VR, 1997, 1-2; C. Cubleşan, „Civilizaţia cărţii”, ST, 1997, 10-11; Gh. Bulgăr, Cărţi noi despre Eminescu, LCF, 1998, 24; Th. Codreanu, Noi ediţii eminesciene, Bârladul, 1999, 1; I. Buzaşi, „Doina” lui Eminescu, Cetatea Culturală, 1999, 5; Marian Barbu, Trăind printre cărţi, I, 2001, 235-238; II, Petroşani, 2002, 147-148; 394-396; III, Craiova, 2004, 151-152; 255- 256; La început a fost cuvântul..., Craiova, 2001, 312-321; Gh. Bulgăr, Momentul Eminescu în cultura română, Bucureşti, 2001, 166-167; Popa, Ist. lit. II, 1158; C. Cubleşan, Eminescu în oglinzile criticii, Cluj-Napoca, 2001, 2002, 2006; Fănuş Băileşteanu, Feţele rostirii, Bucureşti, 2002, 52-54; Firan, Profiluri, II, 110-111; C. Cubleşan, Eminescu în orizontul criticii, Piteşti, 2000, 190-194; Th. Codreanu, Controverse eminesciene, Bucureşti, 2000, 224-227; Mihai Cimpoi, Dialoguri cu eminescologi în perspectiva mileniului III, Chişinău / Bucureşti, 2000, 325-336; Who’s Who în România, Bucureşti, 2002, 444; Fl. Miu, Spirit polemic, R, 2002, 10, Marian Barbu, Dicţionarul biografic al membrilor Societăţii Scriitorilor Olteni, Craiova, 2003, 202- 212; Dicţionarul enciclopedic al jud. Mehedinţi, Drobeta Tr. Severin, 2003, 239-294; Mihai Cimpoi, Critice, 8, Craiova, 2004, 219-223; Lucian Chişu, 99 de cărţi, Craiova, 2004, 161-170; Al. Burlacu, Strategia admiraţiei în critica lui Tudor Nedelcea, VBA, 2004, 1; Victor Crăciun, Piaţa de recunoaştere, idem; Radu P. Voinea, „Interferenţe spirituale”, idem; Mihai Cimpoi, Voinţa hermeneutică, idem; Petre Gigea-Gorun, Antonie Solomon, Cetăţeni de onoare ai municipiului Craiova, Craiova, 2005, 103-105; ed. II, 2009, 130-132; N. Dabija, Bezna vine de la răsărit, Craiova, 2005, 239-240; Scriitori mehedinţeni, Apollodor, 2005, 3-4; Tudor Nedelcea. 60 de ani, Craiova, 2005, 5-152; Petre Ciobanu, Contribuţii eminescologice, R, 2005, 7-8; Aurel Sasu, Dicţionarul biografic al literaturii române, II, Piteşti, 2006, 193-194; Medalionul literar, Craiova, 2006, 133-143; Petre Ciobanu, Minotaurul şi floarea de crin, Craiova, 2006, 119-122; Vasile Tărâţeanu, Stâlpul de foc, Craiova, 2007, 104-105; C. Cubleşan, Pasiunea lecturii, Cluj-Napoca, 2008, 131-134; C. Cubleşan, Eminescu în comentarii critice, Cluj-Napoca, 2008, 58-62; Limba română este patria mea, Chişinău, 2008, 347; Fănuş Băileşteanu, Interludii, Craiova, 2008, 321-334; Eugen Simion, „De la Nistru pân’ la Tisa”, Acasă, 2009, 1-2; Mihai Cimpoi, Pledoarie pentru integritatea personalităţii lui Eminescu, VBA, 2009, 145-146; C. Cubleşan, „Doina” lui Eminescu, Cetatea Culturală, Cluj-Napoca, 2009, 7; N. Dabija, Hoţii de speranţe, Bacău, 2009, 72-74; Gh. Boaghe, Miscellanea, Craiova, 2009, 67-70; Viorel Dinescu, Dialoguri socratice, Galaţi, 2010, 190-193; Dicţionarul bibliografic al membrilor USR, filiala Craiova, Craiova, 2010, 162-169, Boris Crăciun, Daniela Crăciun-Costin, Dicţionarul scriitorilor români de azi, Iaşi, 2011, 355-356; N. Marinescu, Aius 20. File din istoria noastră, Craiova, 2011, 78-79; I. Razeş, O idee persuasivă despre realsemitismul lui Eminescu, Forum, 2011, 1; Mircea Popa, Eminescu şi realsimitismul, Cuvântul liber (Tg. Mureş), 2011, 39.

Tudor Nedelcea - Interferente spirituale
Tudor Nedelcea - Geneza ideilor social-politice si filosofice in literatura romana veche

Tudor Nedelcea - Biblioteca judeteana Dolj - 70 de trepte
Tudor Nedelcea - 60 de ani

Tudor Nedelcea - Eminescu - Pasarea Phoenix - Capodopere si texte fundametale
Vasile Militaru - Cele mai frumoase poezii - A venit aseara mama

B.P. Hasdeu - Sic Cogito

Un comentariu: