De la Turnul de apă la Turnul Artelor

 „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă”, zice Poetul. Pentru severineni, mai cu seamă pentru intelectualii din frumosul municipiu danubian, toamna aceasta a fost deosebit de frumoasă şi generoasă. Primăria municipiului a organizat cea de-a VI-a ediţie a Festivalului „Rapsodii de toamnă severineană” (6-7 octombrie 2012), cu de toate: microspectacole în toate pieţele oraşului, muzică de fanfară şi baletul Casei de Cultură „Th. Costescu”, care au interpretat valsurile „Dunărea albastră” de Johann Strauss şi „Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici, alai din oameni îmbrăcaţi în costume populare şi costume specifice (negustori, orăşeni, ţărani), caleşti vechi trase de cai şi maşini de epocă traversând oraşul însoţiţi de muzică de trompetă, finalizată cu o întâlnire festivă a membrilor marcanţi ai clubului vehiculelor de epocă, ateliere stradale de muzică populară, uşoară şi simfonică, pictură şi caricatură ale elevilor Liceului „I.Şt. Paulian”, concertul fanfarelor pe scena din Pădurea Crihala, în care şi-au dat concursul formaţii mehedinţene, dar şi din Timiş, Caraş-Severin, Alba, Suceava, Iaşi, Craiova, dar şi din Serbia, spectacolele de elită ale Teatrului liric „Elena Theodorini” din Craiova, discotecă în aer liber, expoziţie cu vânzare de produse tradiţionale româneşti ecologice etc. Un bâlci în toată regula, pentru toate gusturile şi vârstele. 

O nouă apariţie editorială

Colaboratorul revistei noastre, Tudor Nedelcea, a tipărit recent la cunoscuta editură ieşeană TipoMoldova, în colecţia „Opera omnia”, o nouă lucrare, Printre cărţi şi oameni, fiind a 33-a carte de autor pe care literatul de la Craiova a scris-o până în prezent. 

De fapt, volumul Printre cărţi şi oameni reuneşte articolele sale publicate în „Flacăra lui Adrian Păunescu” în perioada 2012-2014, la care adaugă, în final, răspunsul său la Chestionarul lui Adrian Păunescu din 2006. „Le-am adunat între aceste coperţi la recomandarea mai multor cititori şi în speranţa că ele nu-şi vor pierde mult din actualitate nici după trecerea anilor. E o trecere Printre cărţi şi oameni, în sensul noician al cuvântului”, mărturiseşte Tudor Nedelcea. 

A doua omagiere a lui Adrian Păunescu

Festivalul Internaţional „Adrian Păunescu” a ajuns la ediţia a II-a, desfăşurată la Craiova şi Bârca, între 18-20 iulie 2014, în ciuda propunerii actorului Emil Boroghină ca cele două festivaluri dedicate lui Marin Sorescu, respectiv lui Adrian Păunescu să se desfăşoare din doi în doi ani, în alternanţă cu Festivalul Shakespeare. N-or fi Marin Sorescu sau Adrian Păunescu la nivelul „geniului divinului brit Shakespeare” (vezi Diana Cotescu şi Tudor Nedelcea, Shakespeare în viziunea lui Eminescu, ediţie bilingvă română, engleză, Craiova, Edit. Aius, 2012, carte omisă de organizatorii Festivalului Shakespeare), dar sunt valorile noastre naţionale intrate în universalitate, pe care trebuie să le promovăm. Oare nu acesta este sensul şi scopul oricărui festival? Craiova n-a avut, de-a lungul vremii, prea mulţi scriitori, dar, pe lângă Sorescu şi Păunescu, trebuie avut în vedere şi pe Al. Macedonski, Eugen Ionescu (şi nu Ionesco, creatorul recunoscut al teatrului absurd, originar din Slatina şi care şi-a susţinut bacalaureatul la Liceul „Carol I” din Craiova ) sau I.D. Sîrbu. 

Adrian Păunescu omagiat la Craiova şi Bârca

Timp de trei zile (19-21 iulie 2013), Cetatea Băniei şi Bârca copilăriei sale au fost capitala românismului, a muzicii şi poeziei. La împlinirea a şaptezeci de ani de la naşterea ilustrului scriitor şi om politic, Adrian Păunescu, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Fundaţia Culturală „Iubirea”, Fundaţia Constantin şi Mişcarea de Rezistenţă (condusă de Marius Tucă), în parteneriat benefic cu Primăria municipiului Craiova, Consiliul Judeţean Dolj şi Biblioteca „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova au organizat prima ediţie a Festivalului Internaţional „Adrian Păunescu”. Dar, trebuie să spunem din capul locului că sufletul acestui festival a fost familia scriitorului: copii Ana-Maria şi Andrei şi soţia, Carmen.

Eminescu şi realsemitismul - Partea II

Şi, totuşi, de ce există, în plan mondial, o „problemă evreiască”, care a dat naştere unui antisemitism bimilenar, evreii fiind persecutaţi ca popor deicid, hagiocid, iconocid, infaticid şi xenocid ritual, fiind stigmatizaţi fizic, profesional, moral şi intelectual, mitic şi magic? O didactică, dar necesară explicare terminologică se impune. 

Noţiunea de semit a fost atribuită descendenţilor lui Shem, fiul cel mare al patriarhului biblic Noa, extinsă apoi la triburile de evrei şi arabi din sud-vestul Asiei şi Africii, care utilizau limbi semitice (arameica, cananeana, feniciana, siriana, araba, etiopeana). Antisemitismul, ca atitudine ostilă faţă de evrei, are la bază discriminarea rasială şi/sau religioasă. 

Eminescu şi realsemitismul - Partea I

„Cunoaşterea adevărului face să înceteze duşmănia şi ura şi îi împiedică să-şi facă rău unii altora” 

                                                                  Maimonide 

 „Noi credem că interesele reciproce sunt armonizabile, dar pentru aceasta se cere bunăvoinţa şi abnegaţia reciprocă”  

                                                                    Eminescu 

A aborda o temă de cercetare privitoare la „problema evreiască” este, din capul locului, una temerară şi care comportă, neîndoielnic, discuţii pro sau contra. „Trăim într-o eră (de fier să fie, de piatră?), ce duce în asemenea măsură la sălbăticire, încât eşti nevoit să justifici chiar şi punerea în discuţie a temei evreieşti”, spune Gheorghi Fedotov în Noi variaţiuni pe o temă veche. În legătură cu modul contemporan de a pune problema evrească . 

Shakespeare în viziunea lui Eminescu - Partea II

Cronicar dramatic autentic, Eminescu judecă estetic şi critic dramatizările după romane „de mansardă” sau „drame de bulevard”, în urma lecturilor din Aristotel şi Rőtscher, modelul fiind acelaşi Shakespeare: „nu credem că reprezentarea crudă şi realistă a slăbiciunilor trupeşti este menirea artei dramatice. E drept că dintre toate infirmităţile numai două nu jignesc spiritul dramatic, dar numai prin linişte[a] care o inspiră: orbia şi nebunia. „Amândouă aceste le vedem reprezentate în tragediile celor vechi şi în operele celui mai mare poet: în „Regele Lear”, în „Hamlet”, a lui Shakespeare” . Continuând consideraţiile axiologice despre dramaturgia universală, observă că spaniolii au reprezentanţi „din veac în veac de câteva genii izolate”, tragicii greci şi francezi „au ajuns foarte departe”, iar „în vremea nouă de Molière şi Shakespeare” .