joi, 16 octombrie 2014

Ţiganii noştri

Rromi
Problema minorităţilor (etnice, religioase sau sexuale) a fost pusă în actualitatea strigentă şi cu acuitate, prin diverse organisme internaţionale, în zilele noastre; problema ţigănească însă a fost dintotdeauna şi ea se singuralizează prin complexitate şi destin, ţiganii fiind o enigmă pentru toate popoarele în care convieţuiesc. Însăşi istoria lor era o necunoscută, sau, în cel mai bun caz, controversată. Istorici români care au scris despre ţigani sunt relativi puţini: B. P. Hasdeu, G. Sion, M. Kogălniceanu, N. Iorga, George Potra, Lucian Cherata sunt dintre cei puţini care au consacrat studii acestei etnii, la care trebuie să-l adăugăm şi pe scriitorul V. Alecsandri. 

joi, 9 octombrie 2014

Zilele Marin Sorescu

Primaria Craiova
Marin Sorescu face parte, cum îndeobşte se ştie, din celebra generaţie ’60, anunţată de „buzduganul lui N. Labiş” (Eugen Simion), despre care Adrian Păunescu a elaborat o excelentă lucrare (extrem de importantă pentru că această generaţie este văzută din interior, de un membru marcant al ei). Ioan Alexandru este unul dintre ei ( alături de Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Ion Gheorghe etc.), un poet autentic şi un publicist remarcabil în care patriotismul se manifestă în „marginile adevărului”. Deşi este autorul unei opere valoroase, Ioan Alexandru a intrat în conul de umbră, pentru că nicio oficialitate clujeană sau bucureşteană nu-i organizează o manifestare omagială. 

joi, 2 octombrie 2014

Mehedinţiul cultural-turistic

Chipul lui DecebalIleana Roman este supranumită în zonă, pe bună dreptate, sultana Mehedinţiului. Poetă din generaţia şaizecistă ( a debutat odată cu Cezar Baltag, Ana Blandiana, Constanţa Buzea), prozator, dramaturg, publicist, editor, a refuzat un post în Capitala Băniei, stabilindu-se în oraşul natal, Drobeta Tr. Severin, oraş pe care l-a onorat prin multipla sa activitate culturală. A fost directoarea Bibliotecii judeţene „I.G. Bibicescu” a întemeiat Fundaţia „Alice Voinescu”, editura „Prier”, revista „Amfitrion”, „Societatea Scriitorilor Danubieni”, a organizat Festivalul de literatură „Sensul iubirii”. Şi-a scris cărţi de beletristică, vocaţia sa înnăscută, dar mai cu seamă cărţi despre oamenii şi locurile mehedinţene: I.G. Bibicescu sau viaţa ca operă (1997), Dicţionarul enciclopedic al judeţului Mehedinţi ( cu Tudor Răţoi, 2003), Viaţa şi opera Insulei Ada-Kaleh (2005), Ţiganii noştri, ai voştri, ai lor, ai tuturor şi-ai nimănui (2010). 

joi, 25 septembrie 2014

Poveştile Caracalului

Casa Titulescu
Nicolae Iorga spunea cu îndreptăţire „Fiecare loc de pământ are o poveste a lui, dar trebui să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi-ţi trebuie şi un dram de iubire ca s-o înţelegi”

Dramul de iubire l-a avut un caracalean Dumitru Botar, care a publicat recent, Poveştile Caracalului (Caracal, Editura Hoffman, 2012), sub egida Asociaţiei Ecologice a Bunului-Simţ (denumire în cel mai curat spirit caracalean). „Această carte este, în primul rând, un semn de iubire pentru oraşul natal, Caracal, pe care mi-l doresc mai frumos şi mai cultural”, mărturiseşte autorul, istoric şi scriitor deopotrivă. Născut la 27 mai 1945, D. Botar urmează Liceul „Ioniţă Asan” din Caracal, Facultatea de istorie a Universităţii din Bucureşti, după care profesează la liceul al cărui elev a fost, ulterior la Grupul Şcolar Agricol şi inspector şcolar. A mai publicat un ghid istorico-turistic Caracal, studii monografice despre Virgil Carianopol, şi despre cele două şcoli unde a predat, Atunci la Robăneşti (despre celebra şarjă din timpul primului război mondial), dicţionarul Fiii Romanţiului (2 vol.) şi 4 volume de epigrame (20 de epigramişti romanaţeni, Cadenţe satirice, Moravuri şi năravuri, Taborisme). 

joi, 18 septembrie 2014

Episcopia Severinului şi Strehaiei

Catedrala episcopala
Episcopia Severinului şi Strehaiei este foarte tânără. Ea a fost reînfiinţată în 2003, la propunerea mitropolitului Olteniei de atunci, IPS Teofan Savu, după 600 de ani, are jurisdicţie canonică asupra tuturor unităţilor bisericeşti din Mehedinţi (5 protopopiate, 200 de parohii, 148 filii, 11 mănăstiri şi 220 de episcopii, este organizată în şapte sectoare (administrativ-bisericesc, economic, cultural, învăţământ şi tineret, cercetare-dezvoltare, social şi media). 

La 11 februarie 2004 a fost ales episcop (pe legea veche) de către Colegiul Electoral Bisericesc, P.S. Nicodim Nicolaescu, întronizat la 25 aprilie acelaşi an. A fost o alegere cu adevărat nimerită, pentru că vlădică este un om al locului, din com. Godeanu, care a cunoscut rigorile vieţii încă de mic copil. Are comportamentul unui ţăran de munte, autentic, crescut în evlavie şi dragoste pentru semenii săi, îmbrăcat azi în straie bisericeşti. Îi lipseşte aroganţa, ipocrizia şi prin scurta sa activitate ca episcop(anterior a fost vicar la Mitropolia Olteniei, este profesor la Facultatea craioveană de Teologie Ortodoxă) aminteşte de harisma înalţilor ierarhi Teoctist şi Nestor Vornicescu. Proverbul „Omul sfinţeşte locul”, se potriveşte ca o mănuşă (Înainte de începerea recentei Adunări Eparhiale i-a rugat pe membrii să nu-l laude!). 

joi, 11 septembrie 2014

Festivalul Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu”

Festivalul Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu”
Ca în fiecare an, la Drobeta Tr. Severin (unde s-a stabilit, prin căsătorie, Matei Eminescu, fratele mai mic al Poetului, după demobilizarea din Războiul de Independenţă), Orşova (unde există o statuie a lui Eminescu, opera lui Marcel Guguianu) şi la Băile Herculane, se desfăşoară, între 14-16 ianuarie, Festivalul Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu”. A fost iniţiat şi organizat de scriitorul severinean Florian Copcea, începând cu anul 1991, prin Fundaţia Culturală „Lumina” din Drobeta Tr. Severin, creată special pentru buna funcţionare a acestui festival şi sprijinirea spirituală a românilor din afara graniţelor ţării, în special pentru cei din Serbia, vecinii de frontieră ai mehedinţenilor. 

Nu întâmplător, la primul Congres Mondial al Eminescologilor, iniţiat şi organizat de acad. Mihai Cimpoi, la Chişinău, între 3-5 septembrie 2012, congres moderat de acad. Eugen Simion, scriitorul severinean Florian Copcea a primit distincţia onorantă „Meritul academic” al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. 

joi, 4 septembrie 2014

Profesorul şi Scriitorul MARIAN BARBU şi-a sărbătorit JUBILEUL CREAŢIEI

Scriitorul Marian Barbu
Foaierul Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova a redevenit un spaţiu cultural; pe lângă sălile elegante ale Bibliotecii judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” (dăruite cu cărţi şi mobilier de celebrul primar al Craiovei, N.P. Romanescu) şi în absenţa unei librării care să permită lansarea unor cărţi şi scriitori, acest spaţiu al teatrului craiovean oferă un cadru generos pentru astfel de manifestări de care „ a profitat” profesorul, jurnalistul, editorul şi scriitorul Marian Barbu, care şi-a invitat, pe 15 decembrie 2012, prietenii cărţilor sale, dar şi ale familiei sale, la sărbătorirea a 50 de ani de la debutul său publicistic, adică jubileul creaţiei sale. Un gest remarcabil cel puţin din două puncte de vedere: a reaşezat în sensul său real termenul de jubileu (auzim la posturile noastre radio-tv, pe nu ştiu care „vedetă” care-şi sărbătoreşte jubileul de...10 ani de când şi-a deschis guriţa pe o scenă), fiind, totodată, şi o premieră în lumea scriitoricească când un creator îşi invită publicul cititor nu numai la o lansare de carte sau la sărbătorirea unui număr de ani de viaţă, ci la un jubileu al creaţiei. Un subpretext a fost: lansarea celui de-al şaselea volum din Trăind printre cărţi şi a cvadrivolumelor de Poeme (Aproximări soresciene, Cuvântul-neîmblânzitul cleştar, Mulţumesc lui Newton, Înfricoşeata iubire sau statuile iubirii).