Festivalul Internaţional „Adrian Păunescu”

A fost înfiinţat în Craiova de Fundaţia „Constantin” (a familiei Păunescu), în colaborare cu Primăria Craiovei, în iulie 2013, la împlinirea a 70 de ani de la naşterea scriitorului, ziaristului şi omului politic (1943-2013), născut în Basarabia, dar originar din Bârca, parlamentar de Dolj. Familia Păunescu (copiii Ana-Maria, Andrei şi soţia, Carmen) au făcut, astfel, ca scriitorul să nu intre în conul de umbră. Festivalul se desfăşoară la Craiova şi la Bârca (la Casa de Cultură „Adrian Păunescu” şi la casa părintească). Prima ediţie, cea din 2013, a debutat cu o sesiune solemnă în sala de festivităţi a primăriei, cu participarea unor personalităţi din întregul areal românesc (Eugen Simion, Mihai Cimpoi, N. Dabija, V. Tărâţeanu, Victor Crăciun, V. Bahnaru, V. Grozav, N. Georgescu, Doinea Rizea, Viorel Dinescu, Mihai Sultana Vicol, Hajdu Gyözö, Ilie Cristescu, Mircea Dinescu, Tudor Nedelcea, Mircea Chelaru etc.). A fost dezvelit, la Bârca, bustul poetului (realizat de Al. Deacu), s-a atribuit unei străzi craioveane numele său, au fost lansate cărţi, între care şi excelentul album Adrian Păunescu (realizat de Cristiana Crăciun, Victor Crăciun, Tudor Nedelcea, Ana Maria Păunescu, Andrei Păunescu, Carmen Păunescu), iar juriul Concursului Internaţional de Poezie, prezidat de Eugen Simion, a acordat premii în cărţi şi în bani. La următoarele ediţii au mai participat: Răzvan Theodorescu, N. Breban, N. Arsenie, N. Dragoş, G. Stanca, Florentin Popescu, Marius Tucă, Dorel Vişan, Adrian Naidin, Adrian Cioroianu, Eugen Doga, Radu Ray, Tudor Gheorghe etc., precum oficialităţile locale: primarul Lia Olguţa Vasilescu, preşedintele Consiliului Judeţean, I. Prioteasa. Ca de fiecare dată, Festivalul s-a încheiat cu un spectacol-remember de poezie şi muzică folk, pe versurile sale, organizat de Andrei Păunescu, cu participarea lui Nicu Alifantis, Mădălina Amon, O. Bud, Cristian Buică, E. Imre, V. Mardare, Valentin Moldovan, G. Nicolescu, Magda Puşcaş, E. Rosetti, Victor Socaciu, V. Şeicaru, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Vanghele Gogu, Ducu Bertzi, Maria Gheorghiu etc.

Spiritul lui Adrian Păunescu rezistă şi prin desfăşurarea anuală a acestui festival.

Bibl.: Tudor Nedelcea, Printre cărţi şi oameni, II, Iaşi, TipoMoldova, 2014, 2016.

Festivalul Mondial de Poezie „M. Eminescu”

Este organizat anual de Fundaţia Internaţională „M. Eminescu” (condusă de scriitorul Ion Deaconescu), în parteneriat cu Părimăria şi Consiliul Judeţean, şi reuneşte poeţi din ţări de pe toate continentele ( SUA, Grecia, Turcia, R. Moldova, Italia, Serbia, Maroc, Mongolia, Belgia, Spania, Iran, Kenya, Belarus, Austria, Norvegia, Bangladesh, Costa Rica, Rusia, Ucraina, Japonia, Noua Zeelandă, Canada, China, Coreea de Sud, Muntenegru, Senegal, Anglia etc.). Cu acest prilej, se acordă premiile Fundaţiei, iar sub genericul „Meridiane lirice” se desfăşoară recitaluri poetice, în alternanţă cu „dialoguri poetice şi muzicale”, se lansează cărţi. Simpozioanele ştiinţifice dezbat „Poezia în era internetului”, se vizitează monumentele arhitecturale şi de artă din Craiova, dar şi din Oltenia. Multe din aceste manifestări se desfăşoară în instituţii de cultură şi şcolare din perimetrul geografic al Olteniei, invitaţii constituindu-se în adevăraţi ambasadori ai culturii române. Sau cum a declarat acad. N. Dabija: „Mai puternică nu este ţara care are mai mulţi generali, ci mai mulţi poeţi. Nu este mai tare ţara care are mai mulţu soldaţi, ci mai mulţi cititori. Şi acest festival ne face puternici”.

Bibl.: Tudor Nedelcea, Printre cărţi şi oameni, II, Iaşi, TipoMoldova, 2016.

Antologie şi opinii - Nemuritorii şi epigrama

Poet şi istoric literar, Elis Râpeanu a scris o lucrare singulară: Epigrama în literatura română (2001), la bază fiind teza sa de doctorat susţinută (nu se putea altfel) la carismaticul profesor universitar şi scriitor, Ştefan Cazimir în 1999; o lucrare incitantă despre istoricul şi condiţia epigramei în literatura română şi universală, despre statutul literar al epigramei, în fapt, o re-considerare a acestei creaţii literare abordate de mari personalităţi.

Născută la Valea Călugărească, la 27 august 1939, Elis Râpeanu (Stângă V. Elena-Elisabeta în certificatul de botez) urmează şcoala elementară şi liceul în Ploieşti şi... mai multe facultăţi: Facultatea de Limba şi Literatura Română (1957-1962) şi Facultatea de Limbi clasice, romanice şi orientale (1966-1971), ambele la Universitatea din Bucureşti, precum şi Secţia spaniolă a Universităţii ştiinţifice din Bucureşti (1963-1966). La Şcoala populară de Artă din Bucureşti a urmat cursurile de canto (muzică populară şi romanţe). A predat în învăţământul universitar.

Eminescu în viziunea Luciei Olaru Nenati

În ciuda zelatorilor şi detractorilor de azi (de care Eminescu n-a dus lipsă nicicând, aceştia spărgându-se în timp ca valurile de stâncă), „românul absolut” (Petre Ţuţea) este studiat sub toate aspectele creaţiei, beletristice sau muzicale.

Dacă preocupările muzicale eminesciene au fost abordată de G. Călinescu, sau de Zoe Dumitrescu-Buşulenga în dialog cu Iosif Sava, suntem azi în posesia unui studiu documentat, scris cu pasiune, dar şi cu acribie ştiinţifică, de Lucia Olaru Nenati poetă, prozatoare, eseistă şi solistă. Născută la Rădăuţi la 20 februarie 1949, unde urmează liceul, iar după absolvirea Filologiei ieşene (1967-1972) -, ocupă postul de muzeograf coordonator al Muzeului „Mihai Eminescu” din Botoşani (1972-1977), de unde pasiunea înflăcărată pentru poetul naţional -, apoi secretar literar şi director la Teatrul de Păpuşi „Vasilache”(1977-1986) şi la Teatrul „Mihai Eminescu” (1986-1990) din oraşul naşterii lui Eminescu. Este autoarea unor volume de poezii: Cea mai tânără Ecaterină (1975), Drumuri (1977), Floarea-ntre pietre (1979), Nesfârşitele vămi (1979), Cochilii cântătoare (1982), Umbra Casandrei (1983), Ucenicia de aur şi purpură (1985), Singur, sinele meu (1996), Arca de frunze (antologie, 2003), Sentimentul spiralei (2012), de cărţi pentru copii: Când adoarme o buburuză (1986, 1996, 2003), Băieţei, clopoţei şi fetiţe, luminiţe (1991,1998), de proză: Serpentine (1989), Coridorul dintre ceasuri (2000), de istorie literară: George Voevidca. Viaţa şi opera (2007), Arcade septentrionale (reviste, personalităţi, grupări literar-culturale, 2007), Academia Nordului. Societatea pentru Cultura şi literatura română în Bucovina (2012).

I.G. Bibicescu, ctitorul şi folcloristul

I.G. Bibicescu a fost, fără îndoială, o personalitate distinctă a epocii sale, epocă marcată de nume precum Eminescu, Titu Maiorescu, Caragiale, A.I. Cuza, Kogălniceanu, Brătienii, C.A. Rosetti, Carol I etc., de realizarea Unirii Principatelor şi de câştigarea Independenţei României, dar, mai cu seamă, de începutul modernizării şi europenizării ţării sale. Implicat în vaste domenii de activitate – aşa cum cereau vremurile –, în economie politică, demografie, statistică, drept, istoria culturii, folcloristică, gazetărie, I.G. Bibicescu s-a impus posterităţii prin ce a scris şi prin ctitoria sa de la Turnu Severin, biblioteca care-i poartă, cu mândrie şi demnitate, numele.

Centenarul Războiului pentru Reîntregirea ţării

Intrarea României în Primul Război Mondial şi alegerea parteneriatului său strategico-militar au fost momente delicate şi decisive, într-o situaţie – limită, în care clasa politică de atunci, regele Ferdinand şi regina Maria, au decis destinul poporului român, prin crearea adevăratei Românii, la 1 decembrie 1918. „România nu cere în fond – spunea prim-ministrul Ion I.C. Brătianu – decât o restitutio în integrum, ea nu are ambiţia cuceririlor aiurea. România se ridica doar pentru a elibera pe fraţii ei care din todeauna au fost uniţi prin cele mai strânse legături [...] Pentru viitoarea pace a Europei, pentru stabilirea noii ordini, trebuie ca principiul naţionalităţilor să triumfe pentru toate statele europene în cauză, inclusiv pentru România”. Căci, completa savantul N. Iorga, „noi n-am luat nimănui nimic. Suntem singurul popor din lume, poate, căruia nu i se poate spune că a luat ceva dincolo de dreptul său”.

Femeile din viaţa lui Brâncuşi (II)

Mary Reynolds, soţia lui Marcel Duchamp, i-a fost o prietenă devotată, petrecând vacanţe împreună (în 1930, 1931) la proprietatea familiei. Mary a contribuit la popularizarea lui Brâncuşi în SUA, l-a prezentat criticului James J. Sweeney. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, l-a ajutat pe sculptor, trimiţându-i colete alimentare.

Marthe Lebhertz, elveţiancă, l-a cunoscut pe Brâncuşi în 1926 ( el avea 50 de ani, ea, doar 20) şi era prezentă deseori în atelierul sculptorului, care a angajat-o ca secretară. În opinia Doinei Lemny, Brâncuşi era „îndrăgostit nebuneşte” de ea şi „trăieşte o pasiune în care se implică cu entuziasmul unui adolescent”, aşa cum reiese din corespondenţa dintre ei, scrisorile fiind însoţite de câte un desen reprezentând Sărutul. În 1927 fac chiar planuri de căsătorie, el căuta teren în Paris pentru construcţia unei case pentru ei doi, dar totul rămâne la nivel de dorinţă.

Tot pe post de secretară vremelnică a angajat-o pe Vera Moore, pianistă din Noua Zeelandă, pe care o cunoscuse în 1930. „De la Pogany, Eillen şi Marthe nicio femeie din viaţa sa nu îi mai trezise asemenea sentimente”, scrie Paul Rezeanu, deşi el avea 57 de ani. Corespondenţa lor dezvăluie adevărata dimensiune a dragostei lor. „Nici n-ai idee cât de mult mă gândesc la tine. Câteodată, mi se pare că toată viaţa mi se învârte într-un dans în jurul gândurilor mele ce se îndreaptă către tine; am o viaţă atât de frumoasă, de veselă şi de plină de lucruri încântătoare şi tu mi le-ai dat pe toate, căci mi-ai dat Dragostea”, îi scrie Ea, iar El îi răspunde cu aceeaşi pasiune, Săruturile sale fiind stilizate pe filele scrisorilor. Din dragostea lor pământeană se naşte, la 15 septembrie 1934, John Moore (ea avea 38 de ani), pe care, însă, sculptorul nu l-a recunoscut niciodată. Se zice că în copilărie, Brâncuşi a avut orion, care, netratat, duce la infertilitatea bărbatului.